Romania a inregistrat cel mai rapid ritm de crestere a numarului de proiecte de investitii straine directe atrase in 2006, avans care a propulsat tara pe locul sapte intr-un top al destinatiilor europene preferate de investitorii straini, se arata intr-un studiu realizat de firma Ernst&Young. Astfel, numarul de proiecte de investitii straine directe atrase de Romania a crescut de la 86 in anul 2005 la 140 anul trecut, reprezentand 4% din numarul total de proiecte de investitii derulate in Europa in 2006, potrivit datelor cuprinse in studiul European Investment Monitor. Romania si Bulgaria au inregistrat o crestere a numarului de proiecte de investitii straine directe atrase anul trecut, in pragul aderarii la Uniunea Europeana.
Specialistii E&Y au anticipat anterior ca Cehia, Polonia si Ungaria ar putea deveni locatiile favorite din Europa Centrala si de Est pentru investitiile straine directe la nivel european. Acestor destinatii li s-a alaturat si Romania si, in anii precedenti, Slovacia.
Marea Britanie se mentine pe prima pozitie in topul destinatiilor preferate de investitorii straini, cu 686 de proiecte dintr-un total de 3.531 derulate in Europa. Astfel, statul britanic a atras anul trecut 19% din totalul proiectelor de investitii straine in Europa, pondere in crestere fata de 2005, se arata in studiul Ernst&Young.
Peste jumatate din proiecte s-au derulat in Londra si in regiunea de sud-est a tarii.
Cei mai multi investitori care s-au orientat catre Marea Britanie provin din SUA, dar interesul agentilor economici din Brazilia, Rusia, India si China pentru statul britanic este de asemenea in crestere, se arata in studiu.
Pe pozitiile urmatoare in clasament se afla Franta, Germania, Spania si Belgia.
Numarul total al proiectelor de investitii derulate in Europa a crescut cu peste 15% anul trecut, la 3.531 de proiecte, statele vest-europene fiind principalii beneficiari ai acestui avans.
Una dintre urmarile acestei evolutii a fost crearea unui numar de 211.000 de locuri de munca, se spune in raport.
In Romania si in Ungaria insa, numarul de locuri de munca create a scazut usor, la 13.969 de posturi si, respectiv, 10.906 de posturi.
SUA a fost cel mai important investitor strain, responsabile pentru realizarea unui numar de 990 dintre proiectele de investitii, urmate de Germania, Marea Britanie, Japonia si Franta.
Cele mai mari scaderi la nivelul numarului de proiecte de investitii atrase in 2006 le-au inregistrat Polonia, Ungaria, Rusia si Cehia. Autorii studiului explica aveasta evolutie prin declinul relativ al numarului proiectelor din sectorul de fabricatie, adaugand ca investitorii care vor sa isi diminueze costurile se reorienteaza catre China si India, in defavoarea Europei Centrale si de Est.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro