Potrivit autorităţilor, recesiunea din acest an va fi mult mai severă decât s-a estimat iniţial. Totul va depinde, însă, de impactul pe care îl va avea majorarea TVA în economie.Guvernanţii se pregătesc să-şi împartă banii! Executivul analizează prima rectificare bugetară din acest an. Cifrele sunt analizate şi cu experţii Fondului Monetar Internaţional. Ministerul Finaţelor a anunţat că va revizui în minus scăderea economică din 2010. Potrivit autorităţilor, recesiunea din acest an va fi mult mai severă decât s-a estimat iniţial. Totul va depinde, însă, de impactul pe care îl va avea majorarea TVA în economie.
Potrivit ultimelor cifre publicate de Ministerul de Finanţe, cheltuielile statului sunt în continuare mult mai mari decât încasările aduse la buget. Totuşi, deficitul bugetar din primele şase luni se încadrează în limitele impuse de FMI. Potrivit execuţiei bugetare, deficitul bugetar din primul semestru este de 18,07 mld.
Cele mai pesimiste scenarii prevăd o scădere economică de 3% în 2010, cifră considerată de FMI prea pesimistă.
Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, se aşteaptă la o scădere de cel mult 2%. Aceeaşi cifră a fost avansată şi de Mircea Geoană, după întâlnirea avută în SUA cu directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn
Preşedintele Senatului a precizat, totodată, că prognozele pe termen scurt în ceea ce priveşte economia României "nu sunt îmbucurătoare", acestea fiind "foarte modeste" şi în ceea ce priveşte Europa de Vest, inclusiv pentru anul viitor.
"Pe termen scurt evoluţiile nu sunt îmbucurătoare - nici răspunsurile economiei private româneşti şi, din păcate, nici şansele de creştere economică în Europa Occidentală, unde avem pricipalele legături economice. Prognoza se anunţă foarte modestă pentru Europa de Vest, inclusiv pentru anul viitor", a precizat Geoană, citat de Mediafax.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro