Romania este cea mai mare piata din Europa Centrala si de Est pentru Porsche Holding, cu vanzari de peste un miliard de euro anul trecut, in urcare cu 27% fata de 2005, potrivit datelor publicate marti de filiala din Romania a grupului. In 2006, Porsche Holding a consemnat o crestere a vanzarilor in Europa Centrala si de Est cu 14%, la 3,3 miliarde de euro, se arata intr-un comunicat al Porsche Romania.
"In comparatie cu tari precum Italia, Marea Britanie sau Franta, in Romania am reusit in aproape zece ani sa ne mentinem pe primul loc, la o diferenta apreciabila fata de competitori. Asta desi veniturile pe cap de locuitor raman in continuare scazute", a declarat intr-un comunicat W.D. Hellmaier, presedintele consiliului director al Porsche Holding.
Regiunea are un important potential de crestere, cu vanzari estimate la cinci milioane de automobile pentru urmatorii cinci ani.
"In prezent, 30% din cifra de afaceri a holdingului provine din activitatile importatorilor Porsche aflati in tarile din sud-estul Europei, care insa au debutat diferit, in functie de evolutia politica", a spus Hellmaier.
Porsche Holding se ocupa atat cu importul si distributia de automobile sub marcile Volkswagen, Audi, Seat, Skoda si Porsche, cat si cu servicii financiare conexe si a vandut anul trecut 177.000 de autovehicule noi in Cehia, Slovacia, Croatia, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Romania si Bulgaria.
Vanzarile Porsche Romania au urcat anul trecut cu 26%, la peste 43.000 de unitati. Compania va livra in luna aprilie masina cu numarul 150.000. Importatorul a revizuit in crestere, la jumatatea lunii martie, obiectivul de vanzari pentru acest an, de la 47.500 unitati la circa 50.000, cu 15% mai mult decat in 2006, in principal pe baza marcilor Skoda si Volkswagen.
Porche Holding mai controleaza in Romania firma Porsche Leasing.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro