Revista Presei - Business
13 noiembrie 2019

IMM-urile îşi relochează birourile în medie o dată la circa doi ani şi jumătate; jumătate din spaţiile de birouri tranzacţionate în 2019 au cel mult 1.000 mp

Aproximativ jumătate din spaţiile de birouri tranzacţionate în primele nouă luni ale anului au fost proiecte cu suprafeţe cuprinse între 300-1.000 mp, solicitările venind de la companii aflate în dezvoltare, care au nevoie de mai mult loc pentru extiderea echipelor, arată datele agenţiei de consultanţă imobiliară 24REAL, specializată în servicii de închirieri pentru suprafeţe de […]

13 noiembrie 2019

Economistul polonez Witold Orlowski, invitat special la Gala ZF 2019 din 21 noiembrie: Patriotismul economic ar trebui predat în şcoli, însă ar trebui şi pus în practică prin încurajarea tinerilor să-şi înfiinţeze propriile firme, să le dezvolte şi să promoveze produsele şi brandurile naţionale în străinătate

Într-o lume în care ordinea comercială este dată peste cap de protecţionism şi izolaţionism economic, prea puţini oameni vorbesc despre patriotismul economic. Ce înseamnă acesta? La ce este bun? Ar trebui predat în şcoli? Cum ar trebui să se manifeste? Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click […]

13 noiembrie 2019

Mai mult de jumatate dintre cititorii care au raspuns la sondajul Wall-Street vor o dezbatere Iohannis-Dancila

Universitatea din Bucuresti si Europa FM au facut luni o invitatie publica celor doi candidati aflati in turul al doilea al alegerilor prezidentiale – Viorica Dancila si Klaus Iohannis. Dezbaterea propusa celor doi ar urma sa aiba loc vineri, 15... Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click […]

13 noiembrie 2019

Oamenii de afaceri din România: O creştere a salariului minim cu 100 de lei brut ar fi suportabilă. Reprezentanţii mediului de afaceri consideră că consultările guvernului cu patronatele şi sindicatele cu privire la majorarea salariului minim reprezintă un semn de normalitate

Premierul Ludovic Orban a declarat că procentul cu care va fi mărit salariul minim va fi anunţat după consultări cu patronatele şi sindicatele. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Oamenii de afaceri din România: O creştere a salariului minim […]

13 noiembrie 2019

Dorel Luca, un agricultor din Galaţi: Investim 670.000 euro într-o livadă de 13 hectare de cătină ecologică

Dorel Luca, un agricultor din localitatea Piscu, judeţul Galaţi, a pariat în acest an 672.000 de euro pe o plantaţie de peste 13 hectare cu cătină, datorită cererii mari pe piaţa ex­ter­nă pentru acest produs. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral […]

13 noiembrie 2019

eMAG şi-a făcut calculele pentru ediţia a 9-a a Black Friday: vânzări de 500 milioane de lei într-o zi, cu 40 mil. lei în plus faţă de anul 2018

eMAG, liderul pieţei locale de retail online, mizează pe vânzări de 500 mil. lei prin platforma sa cu ocazia evenimentului de shopping Black Friday, în creştere cu 40 mil. lei faţă de anul precedent, suma reprezentând suma încasărilor care vor fi obţinute atât de retailer cât şi de cei 8.000 de comercianţi din platformă, a […]

13 noiembrie 2019

Lantul de cafenele Starbucks ajunge in premiera in Bucovina, cu o locatie in complexul comercial Iulius Mall din Suceava

Lantul de cafenele Starbucks inaugureaza prima locatie din nordul Moldovei, vineri, 15 noiembrie, la parterul complexului comercial Iulius Mall din Suceava, potrivit unui comunicat de presa emis miercuri. Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul – “Lantul de cafenele Starbucks ajunge […]

13 noiembrie 2019

TEDxBucharest Metamorphosis are loc in acest weekend! Ce speakeri vin

In acest weekend, pe 16 si 17 noiembrie, are loc TEDxBucharest Metamorphosis, acceleratorul de schimbare. Al 11-lea eveniment organizat de echipa TEDxBucharest se va desfasura la Noua Aula a Universitatii Politehnice din Bucuresti cu peste 20 de... Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici pentru vizualiza […]

13 noiembrie 2019

5 moduri in care poti face o casa sa para mai luminoasa si mai spatioasa

Atmosfera din locuinta ta are un impact mai mare decat ai fi crezut asupra starii tale de spirit si a senzatiei pe care o ai de fiecare data cand ajungi acasa. Numeroase studii arata ca o locuinta lipsita de lumina naturala si spatiu ii poate face pe... Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate […]

13 noiembrie 2019

Urmează ZF/ Raiffeisen Branduri româneşti, Piatra-Neamţ, joi, 14 noiembrie. Drumul de la o idee la business. Pe ce mizează antreprenorii români în dezvoltarea brandului

Ziarul Financiar în parte­ne­riat cu Raiffeisen Bank România ajung mâine, 14 noiembrie, la Piatra-Neamţ, unde adună antre­pre­norii locali care au construit bran­duri pu­ternice să spu­nă po­veştile de busi­ness şi cum au ajuns la a face business şi as­tăzi, după câteva de­ce­nii de când au înfiinţat companiile. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi […]

13 noiembrie 2019

Afaceri de la zero. Diana şi Dan Goanţă au transformat cu 60.000 euro o casă veche din Bucureşti într-un spaţiu pentru evenimente şi co-working

„Lucrativ este o casă de meserii libere, o casă negustorească veche, de 101 ani, din Bucureşti, pe care am renovat-o.“ Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Afaceri de la zero. Diana şi Dan Goanţă au transformat cu 60.000 euro […]

13 noiembrie 2019

Ludovic Orban: Sunt 43 de orase care nu au bani de salarii; pot sa ramana fara lumina pe strazi

Ludovic Orban a declarat, marti seara, ca in momentul de fata sunt 43 de orase care nu mai dispun de bani de salarii si nici de functionare, dar urmeaza sa primeasca fonduri la rectificarea bugetara. Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici pentru vizualiza articolul integral […]

13 noiembrie 2019

Black Friday 2019: ce banca da 1.000 de conturi curente cu costuri zero pe viata

UniCredit Romania lanseaza si anul acesta o campanie de Black Friday in care include trei oferte speciale pentru conturi curente si credite, ce se va desfasura AICI. Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul – “Black Friday 2019: ce banca da […]

13 noiembrie 2019

Ministerul Sanatatii a depus cererea de finantare pentru Spitalul Regional Cluj

Ministerul Sanatatii a transmis Autoritatii de Management pentru Programul Operational Regional (POR) cererea de finantare pentru Spitalul Regional de Urgenta Cluj. Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul – “Ministerul Sanatatii a depus cererea de finantare pentru Spitalul Regional Cluj“.

13 noiembrie 2019

5 to go a castigat argintul la categoria "Cel mai bun lant de cafenele" in cadrul European Coffee Awards

Brandul romanesc 5 to go a castigat argintul pentru cel mai bun lant de cafenele din Europa Centrala si de Est, in cadrul galei The European Coffee Awards organizata in Dubai, se arata intr-un comunicat de presa. Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici pentru vizualiza […]

13 noiembrie 2019

Elon Musk a anuntat unde va construi prima fabrica Tesla din Europa

Elon Musk a spus pe Twitter ca prima fabrica Tesla din Europa va fi construita langa Berlin. Aceasta este cea de-a patra fabrica dupa cele din Nevada, New York si Shanghai. Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul – “Elon Musk […]

13 noiembrie 2019

Uber Eats, serviciul de livrare de mancare, se lanseaza la Iasi

Uber Eats, serviciul global de livrare de mancare, se extinde in Iasi, iar utilizatorii pot alege dintre cele peste 50 de restaurante existente, potrivit unui comunicat de presa emis miercuri. Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul – “Uber Eats, serviciul […]

13 noiembrie 2019

Zuckerberg lanseaza Facebook Pay, un sistem de plati care va functiona si pe WhatsApp si Instagram

Facebook a anuntat zilele trecute Facebook Pay , un sistem de plata ce va fi disponibil si pe Messenger, Instagram si WhatsApp. Acesta nu are nicio legatura cu Libra, ambitiosul proiect al lui Mark Zuckerberg din zona de blockchain. Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici […]

13 noiembrie 2019

Sphera Group anunta cel mai bun trimestru de la listarea pe bursa

Sphera Franchise Group (SFG) a inregistrat o crestere cu 25,9% a vanzarilor consolidate, la 694 milioane lei, in primele noua luni ale anului 2019, dupa ce vanzarile din T3 au crescut cu 23,5% fata de anul precedent. Excluzand efectele adoptarii... Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click […]

13 noiembrie 2019

Greta Thunberg va reveni in Europa traversand Atlanticul cu un catamaran, alaturi de youtuberii Riley Whitelum si Elayna Carausu

Activista ecologista suedeza Greta Thunberg, aflata in prezent in America de Nord, va reveni in Europa la bordul unui catamaran cu care va traversa Atlanticul pentru a participa la summitul asupra schimbarilor climatice, COP25, dupa ce acesta a fost... Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici […]

13 noiembrie 2019

Explicaţia sutelor de concedieri de la UiPath: compania a „ars“ cash peste estimări şi a ratat ţinta de încasări

Ratarea ţintei de venituri şi depăşirea semnificativă a ţintei de cheltuieli reprezintă principalele cauze care au stat la baza restructurării UiPath, cel mai valoros start-up IT pornit din România, prin care compania va concedia câteva sute de persoane, potrivit Business Insider. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". […]

13 noiembrie 2019

Inflaţia este temperată de preţul serviciilor aeriene, al gazelor şi al ouălor. Preţurile de consum în luna octombrie 2019 au crescut cu 3,4% faţă de octombrie 2019

Serviciile aeriene, gazele şi ouăle sunt pe primele trei poziţii în topul scăderii preţurilor de consum, astfel încât rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna octombrie a acestui an şi a ajuns la 3,4%, în limita superioară a intervalului de variaţie al ţintei Băncii Naţionale a României (BNR). Datele INS confirmă anticipaţia BNR că […]

13 noiembrie 2019

Hidroelectrica, cu un pas mai aproape de listarea la bursă. Compania cere aprobarea acţionarilor şi pentru achiziţia CEZ şi a Enel

Compania vrea ca acţionarii – Fondul Proprietatea (20%) şi Ministerul Economiei şi Energiei (80%) să voteze achiziţionarea de servicii juridice pentru o ofertă publică. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Hidroelectrica, cu un pas mai aproape de listarea la […]

13 noiembrie 2019

ZF 30 de ani de business. 3 generaţii de antreprenori: Adrian Gârmacea, Electric Plus Bacău: Atâta timp cât nu investim într-o educaţie centrată pe copii şi nu pe profesori, România nu are viitor. Nici în 50 de ani nu vom reuşi să ştergem diferenţele dintre noi şi Europa de Vest

ZF scrie în această toamnă povestea a trei generaţii de antreprenori care au marcat 30 de ani de capitalism, 30 de ani de business în România. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "ZF 30 de ani de business. 3 […]

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro