Revista Presei - Business
15 martie 2021

La noi şi la ei. Puterea şi-a numit apropiaţii la Romgaz. La Petrom, managerii au şi 40 de ani experienţă. Pentru prima oară de la listarea din 2013 încoace, Romgaz are un consiliu de administraţie format exclusiv din numiri ale Ministerului Energiei

Stat versus privat: de foarte multe ori în cercurile de investitori se discută despre această paralelă, atenţia fiind îndreptată în special către conducere în contextul în care statul, acţionar majoritar fiind, îşi aduce propriii oameni în companii, în multe cazuri fără nicio experienţă în domeniu, doar pentru a le „permite“ să-şi peticească CV-urile. Acest articol […]

15 martie 2021

B. Braun, care construieşte o fabrică de soluţii perfuzabile de 120 mil. euro, ia ajutor de stat de 12 mil. euro. „Proiectul este cea mai mare investiţie greenfield a grupului din România, la Sânandrei, judeţul Timiş“

Germanii de la B. Braun, care derulează una dintre cele mai mari investiţii din România într-o fabrică de soluţii perfuzabile în comuna Sânandrei de lângă Timişoara, au cerut un ajutor de stat de 12,4 mil. euro pentru construcţia fabricii, ultima fază a proiectului derulat de companie în România. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" […]

15 martie 2021

AstraZeneca a ajuns pe lista neagră: Olanda a suspendat utilizarea vaccinului

Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "AstraZeneca a ajuns pe lista neagră: Olanda a suspendat utilizarea vaccinului".

15 martie 2021

Un an de la celebrul lockdown din România: Cele mai dramatice 22 de zile financiare de la începutul pandemiei. De la Apocalipsa de la Radisson de pe 10 martie, retragerile de cash din bănci, avioane private trimise în Elveţia după euro, până la declaraţia lui Isărescu de pe 31 martie că situaţia tensionată a fost depăşită

Marcarea a un an de la celebrul lockdown anunţat duminică 15 martie 2020 ne dă prilejul să dăm timpul înapoi pentru a ne reaminti, de data acesta cu alţi ochi şi o altă înţelegere, a ceea ce s-a întâmplat. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici […]

15 martie 2021

Începe al doilea val din eoliene: proiecte cât un reactor de la Cernavodă au avize de la Transelectrica. Gigantul Verbund reia un proiect pus pe hold. În cinci ani investiţiile ar putea depăşi 2 mld. euro

Verbund, cel mai mare pro­ducător de energie din Austria, cu un business de 2,5 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului trecut, a reluat un proiect de 57 MW, în Tulcea, noua dată de punere în funcţiune fiind 2024. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". […]

15 martie 2021

Investiţi în România! István Varga, Manufactura de Brânză: Investim în creşterea producţiei şi vom extinde partea de cazare şi evenimente

Vânzările online de produse artizanale au crescut de când cu pandemia, pe măsură ce clienţii care până atunci mergeau la res­tau­rant s-au reorientat către comenzi online. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Investiţi în România! István Varga, Manufactura de […]

15 martie 2021

Apetitul străinilor pentru titluri de stat româneşti a crescut spre finalul lui 2020. Plasamentele străinilor în titluri de stat româneşti au urcat în decembrie 2021 până la 21%, al doilea vârf de anul trecut. Participaţiile fondurilor de pensii au ajuns la 18,5%

Intrările de investiţii străine de portofoliu pe piaţa titlurilor de stat locale, în lei şi euro, au ajuns la sfârşitul anului 2020 la circa 49,9 mld. lei, ponderea deţinerilor nerezidenţilor în totalul portofoliului de datorie publică urcând în decembrie până la 21%, potrivit celor mai recente statistici ale Ministerului Finanţelor. Acest articol publicat in categoria […]

15 martie 2021

Comerciantul de telefoane mobile şi tablete, Allview, vine la Bursă prin Tradeville

Compania Visual Fan din Braşov, care comercia­lizează diverse gadgeturi, precum tablete şi telefoane mobile, sub brandul Allview, pregăteşte listarea la Bursa de la Bucureşti printr-un plasament privat de acţiuni. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Comerciantul de telefoane mobile […]

15 martie 2021

Un an de la lockdown. Ce urmează? Ziarul Financiar şi Business MAGAZIN încep astăzi un proiect editorial – Un an de la lockdown. Ce urmează? – care prezintă cifrele ultimului an, rezultatele companiilor şi experienţele managerilor şi ale antreprenorilor

A trecut un an de când cei mai mulţi dintre noi am primit mesajul: „De mâine lucraţi de acasă, pe termen nedefinit”. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Un an de la lockdown. Ce urmează? Ziarul Financiar şi Business […]

15 martie 2021

Afaceri de la zero. Mihaela şi Ionuţ Buta au investit 500.000 euro într-un sat de vacanţă care aduce aminte de casele din poveşti şi vor să pună judeţul Neamţ pe harta turistică

Mihaela şi Ionuţ Buta au construit un sat de vacanţă numit Valea Celor Doisprezece în judeţul Neamţ în care au investit 500.000 de euro. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Afaceri de la zero. Mihaela şi Ionuţ Buta au […]

15 martie 2021

Producţia industrială a scăzut în ianuarie, dar comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut pentru a cincea lună la rând

Producţia industrială a scăzut cu 2,3% an/an în ianuarie 2021, după ce în decembrie a înregistrat o creştere de 2,6% an/an. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Producţia industrială a scăzut în ianuarie, dar comenzile noi din industria prelucrătoare […]

15 martie 2021

Anul nu a început bine pentru exporturi: după două luni de creştere, în ianuarie exporturile au intrat din nou pe minus. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că exporturile au scăzut în ianuarie 2021 faţă de ianuarie 2020 cu 4,9%, iar importurile cu 5,8%, după ce, în ultimele două luni din 2020, şi importurile, şi exporturile reveniseră pe plus

Rezultatul final al anului 2020 a adus o puternică speranţă în piaţă: economia a scăzut cu doar 3,9%, faţă de un înspăimântător 9-10%, după estimări de acum uitate. În ultima parte din anul 2020 exporturile au crescut peste cele din 2019, la fel ca importurile. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit […]

15 martie 2021

ZF Agropower 2021. Emilia Gillard, Colina Verde: „Mi-aş dori ca în cinci ani să avem capacităţi de stocare şi depozitare mai mari, să facem procesare de soia şi să fim autonomi“

Emilia Gillard, administrator al Colina Verde, business pe care l-a pornit în 2016 alături de soţul său, inginer agronom, în sectorul cultivării cerealelor, în special a soiei, a accesat fonduri europene pentru a face procesare de soia pentru furaje şi se uită şi în viitor după bani pentru investiţii şi prin noul Plan Naţional Strategic. […]

15 martie 2021

Turcii de la Kastamonu investesc peste 2 mil. euro în modernizarea fabricii de prelucrare a lemnului din Reghin

Kastamonu România (fosta Prolemn), controlată de firma Kastamonu Entegre din Turcia, şi-a bugetat pentru acest an investiţii de peste 2 mil. euro pentru modernizarea fabricii de prelucrare a lemnului din Reghin. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Turcii de […]

15 martie 2021

BCE s-ar putea să-i fi pus pe goană pe investitorii de pe pieţele de datorii. Decalajul dintre randamentele titlurilor de trezorerie americane şi cele ale activelor similare germane este deja la cel mai mare nivel de la începutul crizei create de pandemie

BCE s-ar putea să-i fi pus pe goană pe investitorii de pe pieţele de datorii. Decalajul dintre randamentele titlurilor de trezorerie americane şi cele ale activelor similare germane este deja la cel mai mare nivel de la începutul crizei create de pandemie Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul […]

15 martie 2021

Serbia va produce vaccinuri anti-COVID-19 atât ruseşti, cât şi chinezeşti. Ţările sărace din afara graniţelor UE din Balcanii de Vest au fost lăsate să se descurce singure

Serbia va deveni prima ţară europeană care va produce vaccinul chinezesc Sinopharm de imunizare contra COVID-19, a declarat preşedintele ţării balcanice Aleksandar Vucic. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Serbia va produce vaccinuri anti-COVID-19 atât ruseşti, cât şi chinezeşti. […]

15 martie 2021

Ce puteţi citi în noul număr din Business MAGAZIN: Un an de la lockdown. Ce urmează?

A trecut un an de când cei mai mulţi dintre noi am primit mesajul: „De mâine lucraţi de acasă, pe termen nedefinit“. Şi pandemia nu s-a ter­mi­nat. Pentru oameni, anul care a trecut a pen­dulat între în­tre­bări, pierderi, mici bucurii şi noi des­co­periri. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in […]

15 martie 2021

Aplicaţia zilei: Elefant.ro

Nume: Elefant.ro Magazin de aplicaţii: HUAWEI AppGallery (https://consumer.huawei.com/ro/mobileservices/appgallery/), Google Play Store, Apple Store Preţ: Gratis Funcţionalitate: aplicaţia le oferă utilizatorilor posibilitatea de a comanda produse de la Elefant.ro, unul dintre cei mai mari retaileri online din România, de pe smartphone sau tabletă, aceştia având practic la dispoziţie un mall online direct în buzunar. Mai exact, […]

15 martie 2021

Violeta Ciurel, fost CEO NN România: Poliţele de Business Interruption au avut cel mai mare impact pe piaţă această perioadă, dar care a adus şi multe litigii

Asigurarea de business interruption, o formă de asigurare care despăgubeşte clienţii dacă se produce un risc pentru proprietate şi nu se mai poate desfăşura activitatea economică, a fost cel mai mare impact pe care piaţa l-a cunoscut în această perioadă, a spus Violeta Ciurel, fost CEO al NN România Acest articol publicat in categoria "Revista […]

15 martie 2021

Clinicile dentare Dr. Leahu, cu obligaţiuni listate la BVB, încheie 2020 cu un profit de 2,8 mil. lei, în creştere cu 3% faţă de 2019 la venituri de 59,2 mil. de lei, plus 18%

Clinicile dentare Dr. Leahu au raportat pentru anul 2020 venituri totale care depăşesc 59 mil. de lei, în creştere cu 18% faţă de anul precedent, şi un profit net de 2,8 mil. de lei, un plus de 3% faţă de 2019. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". […]

15 martie 2021

Începe al doilea val din eoliene: proiecte de 2 mld. euro, cât un reactor de la Cernavodă au avize de la Transelectrica

Verbund, cel mai mare pro­ducător de energie din Austria, cu un business de 2,5 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului trecut, a reluat un proiect de 57 MW, în Tulcea, noua dată de punere în funcţiune fiind 2024. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". […]

15 martie 2021

Salarii 2021: Salariul lunar mediu net pe economie a fost de aproape 3.400 de lei în ianuarie 2021, în scădere cu 6,2% faţă de decembrie 2020, însă în creştere cu 6,5% faţă de aceeaşi lună a anului precedent

Salariul lunar mediu net din economia locală a ajuns la aproape 3.400 de lei în ianuarie 2021, în scădere cu 6,2% faţă de decembrie 2020, însă în creştere cu 6,5% faţă de aceeaşi lună a anului precedent, conform datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS). Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi […]

15 martie 2021

Top 5 cele mai vizitte site-uri, 11 martie 2021

Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Top 5 cele mai vizitte site-uri, 11 martie 2021".

15 martie 2021

Ucraina îşi va naţionaliza producătorul de motoare de aeronave pentru a împiedica o preluare chineză

Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Ucraina îşi va naţionaliza producătorul de motoare de aeronave pentru a împiedica o preluare chineză".

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro