Guvernul a adoptat astăzi o hotărâre care prevede o serie de măsuri în completarea și operaționalizarea unei ordonanțe de reorganizare a agenției, adoptată de către Executiv la mijlocul lunii martie. Proiectul prevede modificarea denumirii birourilor fiscale comunale ale ANAF, astfel încât acestea să nu fie desființate ca efect al legii 296 (adoptată anul trecut pentru reorganizarea sectorului bugetar), precum și a serviciilor fiscale, pentru a le pune, de asemenea, la adăpost de efectele legii 296. Noul nume al celor două tipuri de structuri va fi "unități fiscale". ANAF argumentează că birourile fiscale nu sunt structuri echivalente cu birourile organizate în alte instituții ale statului. În plus față de proiectul pus în dezbatere încă din martie de către Ministerul Finanțelor, forma actualizată a proiectului, introdusă în ședința de Guvern, prevede și o clarificare a raporturilor între ministrul Finanțelor și președinteșe ANAF, instituție în subordinea MF.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro