RCI a scazut preturile tinta pentru BRD si Banca Transilvania

15 aprilie 2008

Raiffeisen Capital & Investment (RCI) a revizuit în scădere preţurile ţintă pentru BRD-Groupe Societe Generale şi Banca Transilvania, ca urmare a ajustării previziunilor privind rezultatele financiare ale celor două bănci şi pe fondul evoluţiilor macroeconomice. Astfel, pentru BRD, noul preţ ţintă este de 27,1 lei pe acţiune, analiştii păstrând recomandarea "cumpără", se arată într-un comunicat al RCI. În acelaşi timp, pentru Banca Transilvania recomandarea a fost revizuită în sens negativ, de la "cumpără" la "păstrează", iar noul preţ ţintă este de 0,74 lei pe acţiune.
           

"Principala cauză a scăderii preţurilor ţintă pentru cele două bănci este majorarea costului capitalului, ţinând astfel cont de faptul ca a avut loc o creştere a aversiunii faţă de risc a investitorilor în general, şi faţă de România în particular. În ciuda unui mediu economic mai dificil, Raiffeisen Capital & Investment se aşteaptă ca cele două bănci să înregistreze rezultate bune în următoarea perioadă", se spune în comunicat.
           

Potrivit analiştilor, cele două instituţii financiare analizate sunt printre cele mai bine poziţionate pentru a profita de potenţialul pieţei româneşti, în special de cel al retail-ului şi al IMM-urilor.
           

"Atât BRD, cât şi Banca Transilvania sunt cu un pas înaintea concurenţei în ceea ce priveşte extinderea reţelei de agenţii. Mediul economic mai dificil, de exemplu costurile mai ridicate ale refinanţării, se va reflecta în rate mai reduse de creştere ale activelor şi un nivel mai ridicat al costului riscului. Ponderea creditelor în valută la cele două bănci, şi în special la Banca Transilvania, este mai redusă decât cea de pe ansamblul sistemului bancar, ceea ce le face mai puţin vulnerabile la o depreciere brutală a leului", se spune în comunicat.
          

BRD se caracterizează prin cele mai ridicate rate ale profitabilităţii bancare din regiunea Europei de Est, văzută prin indicatorii de rentabilitate a capitalului şi de costuri pe venituri bancare, consideră analiştii.
           
Banca Transilvania este în continuare singura ţintă de achiziţie de pe piaţa românească, acest fapt având potenţialul să acţioneze ca un suport pentru preţul acţiunilor, chiar dacă apetitul investitorilor s-a diminuat probabil, ca urmare a problemelor de lichiditate de pe pieţele externe.  

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro