Raport Atradius: Aproape jumătate din companiile din România sunt afectate de plățile întârziate în relațiile comerciale pe care le au

2 august 2024

Pierderi financiare, presiune pe investiții, insolvență. Toate au un punct comun: plățile întârziate ale facturilor. Impactul acestora este unul foarte mare în regiune, unde, după cum arată datele Barometrului Atradius privind Practicile de Plată, realizat pe 1.719 companii din CEE, în prima parte a acestui an (final T1 – început de T2), aproape 60% dintre companiile din Europa Centrală și de Est se așteaptă la o creștere a insolvențelor în anul următor, în special în România și Republica Cehă. În ceea ce privește țara noastră această perspectivă este susținută de datele publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) care indică o creștere în primul trimestru din 2024 față de aceeași perioadă a anului anterior, cu aproape 9,7% a numărului firmelor și PFA-uilor intrate în insolvență.
În peisajul economic volatil actual, întârzierea plăților poate destabiliza serios fluxul de numerar al unei companii și poate amplifica riscurile financiare. Plățile întârziate afectează în prezent în medie două din trei vânzări facturate între firme în rândul companiilor din Europa Centrală și de Est, în timp ce datoriile neîncasate au crescut până la 8% din toate vânzările B2B. Studiul Atradius arată că Slovenia și Republica Cehă sunt cele mai grav afectate de datoriile neîncasate, iar în ceea privește sectoarele evaluate, construcțiile, metalurgia și transportul-auto suferă cel mai mult. În același timp, se remarcă faptul că termenele de plată mai flexibile, sunt cel mai frecvent întâlnite în România și Ungaria și în sectoarele agri-food și metalurgie.
„10% dintre companiile chestionate la nivel CEE au termenele de plată extinse dincolo de 90 de zile de la facturare”, spune Alexandra Mehedințu, Country Manager Romania, Atradius Crédito y Caución S.A. de Seguros y Reaseguros, care explică faptul că „impactul acestor întârzieri nu se limitează doar la probleme de lichiditate, ci poate afecta și capacitatea de a investi în dezvoltare și inovare. Firmele care se confruntă cu întârzieri în primirea plăților sunt adesea nevoite să amâne proiectele de investiții esențiale sau să renunțe la oportunități strategice, afectându-le astfel competitivitatea și creșterea pe termen lung. Mai mult, problemele de plată pot conduce la o presiune suplimentară asupra relațiilor comerciale și la riscuri sporite de insolvență și chiar pot crea un efect de domino asupra partenerilor de afaceri și chiar a întregului ecosistem economic”.

49% din companiile din România sunt afectate de plățile întârziate în relațiile B2B
Importanța continuă a tranzacționării pe credit în vânzările B2B evidentă în Barometrul Atradius privind Practicile de Plată realizat pentru România (pe un eșantion de 216 de companii). Conform acestui studiu, în țara noastră aproximativ 47% din vânzări sunt tranzacționate pe credit, un nivel similar cu cel înregistrat în anul anterior. Dintre companiile chestionate, cele din sectorul metalurgic sunt cel mai probabil să folosească o strategie de vânzare B2B pe credit, cu scopul de a menține un avantaj competitiv. Acestea oferă, de asemenea, și cele mai indulgente termene de plată clienților comerciali din toate sectoarele implicate. În opoziție, industria construcțiilor este cel mai puțin înclinată să tranzacționeze pe credit cu clienții B2B.
„Studiul Atradius observă că în România, mediul de tranzacționare este unul relativ stabil, în care circa 60% dintre companii nu raportează nicio schimbare semnificativă în comportamentul de plată al clienților B2B în ultimele 12 luni. Cu toate acestea 49% din toate vânzările între companiile din România sunt afectate de întârzierile de plată, deși în general, datoriile neperformante sunt constante, reprezentând 5% din toate vânzările B2B pe credit. Sondajul nostru indică și faptul că Industriile construcțiilor și farmaceutică se confruntă cu datorii neperformante, în timp ce companiile din sectorul metalurgic sunt cel mai puțin afectate.”, explică Alexandra Mehedințu, Country Manager Romania, Atradius Crédito y Caución S.A. de Seguros y Reaseguros,
În general, termenele de plată extinse clienților B2B de către companiile românești au rămas constante față de anul trecut, la o medie de două luni de la facturare, mai arată studiul citat. În plus, pe fondul preocupărilor legate de datorii neîncasate, o treime dintre companiile românești răspund la plățile întârziate prin amânarea planurilor de investiții, în timp ce 30% amână plățile către furnizori.

Principalele rezultate ale Barometrului Atradius privind Practicile de Plată, realizat pe 271 companii din România, în prima parte a acestui an (final T1 – început de T2):
■ 47% din vânzările B2B sunt realizate pe credit de companiile din România, un procent stabil față de anul trecut. Sectorul oțelului și al metalurgiei este cel mai predispus la tranzacții pe credit, în timp ce companiile din construcții sunt cele mai puțin înclinate să utilizeze această strategie.
■ Termenele de plată sunt acum în medie de două luni de la facturare, stabil față de anul trecut. Aproximativ jumătate dintre companiile din sectorul oțelului și al metalurgiei oferă termene de trei luni de la facturare, reflectând abordarea lor pozitivă față de comerțul pe credit.
■ 60% dintre companiile din România raportează că nu există nicio schimbare semnificativă în comportamentul de plată al clienților B2B. Plățile întârziate afectează acum în medie 49% din toate vânzările între companii, în timp ce datoriile neperformante sunt stabile la 5% din toate vânzările B2B, sectorul farmaceutic fiind cel mai afectat.
■ Companiile din sectorul oțelului și al metalurgiei sunt cele mai puțin afectate de datoriile neperformante datorită utilizării pe scară largă a asigurărilor de credit. Acest lucru le permite să aplice politici de plată mai flexibile fără a suferi tensiuni financiare și să se protejeze împotriva unui blocaj de facturi restante. În general, 44% dintre companiile din România apelează la asigurările de credit.
■ O treime dintre companiile românești răspund la plățile întârziate prin amânarea planurilor de investiții, în timp ce 30% întârzie plățile către furnizori. Companiile farmaceutice raportează o dependență crescută de finanțarea pe termen scurt și apelează la finanțarea facturilor.
■ Durata medie de încasare a creanțelor (DSO) este relativ stabilă, 66% dintre companii raportând nicio schimbare semnificativă, în special în sectorul farmaceutic. Deteriorarea eficienței colectării datoriilor este cea mai evidentă în industria construcțiilor.
■ Companiile farmaceutice se remarcă printr-o dependență crescută de finanțarea pe termen scurt din cauza riscului de credit al clienților și recurg în principal la finanțarea facturilor ca sursă de finanțare pentru a menține operațiunile comerciale. Starea generală stabilă în România este reflectată și de faptul că 66% dintre companii raportează nicio schimbare în durata medie de încasare a creanțelor (DSO) față de anul trecut.
Concluziile studiului Atradius, care a analizat tendințe în practicile de plată B2B din România indică faptul că îngrijorările companiilor din România legate de datoriile neîncasate sunt atenuate printr-o utilizare extinsă a gestionării strategice a riscurilor de credit.
„Sondajul nostru arată că gestionarea strategică a riscurilor de credit este esențială. Adoptarea unor măsuri pro-active și utilizarea unor instrumente adecvate de management al creditului pot ajuta companiile să atenueze impactul plăților întârziate și să își protejeze sănătatea financiară. Implementarea unor politici clare de colectare a creanțelor și colaborarea cu asiguratori de credit sunt pași importanți pentru asigurarea stabilității financiare și menținerea unei relații comerciale de succes”, argumentează Alexandra Mehedințu, Country Manager Romania, Atradius Crédito y Caución S.A. de Seguros y Reaseguros.

Atradius Payment Practices Barometer (Barometrul Practicilor de Plată) este o evaluare anuală a practicilor internaționale de plată corporativă realizată de liderul mondial în furnizarea de servicii de asigurare a creditelor comerciale, garanții și servicii de colectare a creanțelor. Rezultatele pot furniza perspective utile despre dinamica actuală a comportamentului de plată corporativ în comerțul B2B și pot identifica tendințele emergente care ar putea modela viitorul mediului de afaceri. Acest lucru poate fi extrem de util pentru companiile care fac afaceri sau intenționează să facă afaceri pe piețele sondajului.
În 2024, în România au fost consultate 216 companii, mici, medii și mari, din sectoarele farmaceutic, construcții și metalurgie, acoperind zona de producție (manufacturare, comerț en-gros, retail/distribuție și servicii). Interviurile au fost realizate prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviews), în perioada final de trimestru 1, începutul trimestrului 2. Toate interviurile au fost realizate exclusiv pentru Atradius. Anul trecut, în sondajul pentru România au fost incluse alte sectoare, motiv pentru care nu au fost realizate evoluții comparative anuale. Puteți parcurge rezultatele studiului de anul trecut pe site-ul Atradius.

Informațiile furnizate sunt doar în scop informativ și nu sunt concepute ca o recomandare sau sfat cu privire la anumite tranzacții, investiții sau strategii în nici un fel către orice cititor. Cititorii trebuie să își ia propriile decizii independente, comerciale sau de altă natură, cu privire la informațiile furnizate


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro