Rambursarea impozitului din Germania

18 decembrie 2019

Deja de mulţi ani românii pleacă să lucreze în străinătate în căutare de condiţii de trai mai bune, dar mai ales un loc de muncă mai bun. Una dintre destinaţiile cel mai des selectate o constituie Germania. Lucrând legal acolo trebuie să achitaţi taxe şi impozite. Totuşi puteţi obţine o parte din aceşti bani.

În cazul în care priviţi statisticile Statistisches Bundesamt (Institutul Statistic German), puteţi observa că numărul de cetăţeni români care locuiesc şi lucrează în Germania creşte în ritm alert de aproape două decenii, în special începând cu anul 2007, când am intrat în Uniunea Europeană. Având în vedere că în anul sus-menţionat în Germania locuiau aproape 85 mii de români, în anul 2009 erau deja aproape 105 mii de persoane. În anul 2013 comunitatea de români din Germania era deja de 267 mii de persoane, iar la sfârşitul anului 2018 crescuse deja până la recordul de aproape 700 mii.

– Numeroase persoane care pleacă din România în Germania nu se stabilesc definitiv acolo. De obicei lucrează câteva luni, uneori – mai mult, iar apoi se întorc în România pentru ca după câteva luni să plece din nou. Acest lucru nu ar trebui să ne uimească, în Germania salariile sunt considerabil mai ridicate decât în ţara noastră – observă expertul Euro-Tax.ro, companie specializată în rambursările de impozit.

– Atunci când lucraţi în Germania nu puteţi uita despre chestiunile care privesc impozitele. Merită avut în considerare faptul că o parte din bani poate fi recuperată de la fiscul german. Acest lucru necesită depunerea unei declaraţii de impozit. Puteţi deconta până la cu 4 ani în urmă – subliniază expertul.

Cine trebuie să deconteze impozitul în Germania?

În numeroase cazuri angajatorul german decontează angajaţii săi de impozite, prelevând în fiecare lună avansul de impozit la Finanzamt (oficiul fiscal german). Totuşi uneori este necesar să depuneţi declaraţia anuală de impozit pe cont propriu, în special atunci când doriţi să recuperaţi impozitul achitat în plus.

Trebuie să depuneţi declaraţia fiscală atunci când obţineţi de la Finanzamt scrisoarea prin care sunteţi invitaţi să vă decontaţi impozitul. Acest lucru se întâmplă cel mai des în cazul în care în anii anteriori aţi depus deja declaraţie sau v-aţi înregistrat reşedinţa temporară în Germania. Trebuie avut în vedere faptul că pe scrisoare Finanzamt indică şi termenul până la care trebuie să depuneţi declaraţia de impozit. Depăşirea acestui termen poate duce la aplicarea unei amenzi în valoare de 150 euro. Decontarea pe cont propriu cu fiscul german este necesară şi atunci când:

  • în decursul anului fiscal aţi lucrat la mai mult de un angajator,
  • entitatea care vă angajează v-a acordat decontări de impozit mai mari decât ar fi trebuit (de ex. pentru deplasarea la locul de muncă),
  • aţi câştigat mai mult de 10 700 euro.

Decontarea impozitului este, de asemenea, necesară şi atunci când aţi primit alocaţii şi prestaţii (de ex. pentru şomeri) şi nu aţi lucrat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cazul în care amândoi soţii au lucrat în Germania, dar unul dintre aceştia era în clasa III de impozit, iar celălalt – în clasa V. Mai important va fi necesar să efectuaţi decontarea anuală a impozitului şi în cazul în care soţii au divorţat, sau unul dintre aceştia a decedatł.

Documente pentru declaraţia de impozit

Depunerea declaraţiei anuale de impozit şi totodată posibilitatea de returnare a surplusului de impozit achitat necesită pregătirea de documente corespunzătoare. În primul rând trebuie să pregătiţi fişa de impozit Lohnsteuerbescheinigung, unde este indicat venitul dumneavoastră şi sunt meţionate sumele de impozit plătite pentru impozitul pe venit. Fişa de impozit este emisă de către angajator după sfârşitul anului fiscal. În cazul în care nu aveţi acest document puteţi folosi ultimul fluturaş de salariu, respectiv Lohn und gehalt Abrechnung. Aveţi în vedere faptul că trebuie să fie ultimul fluturaş emis la angajatorul respectiv şi că trebuie să fie specificată data la care aţi terminat să lucraţi în locul respectiv.

Dar toate acestea nu reprezintă tot. Fiscul german solicită, de asemenea, livrarea declaraţiei privind veniturile obţinute în afara Germaniei. În această situaţie trebuie să livraţi declaraţia privind veniturile UE/EWR. Acest document este emis de ANAF. Este necesar să stângeţi toate chitanţele şi facturile privitoare la costurile suportate cu titlul de prestare a muncii în Germania. Aceste costuri se pot referi atât la închirierea locuinţei, cât şi la deplasarea la muncă. De asemenea merită să solicitaţi aganatorului să emită declaraţia privind numărul de ore lucrare sau necesitatea de prestare a muncii în diferite locuri în Germania.

Cum să depuneţi declaraţia fiscală în Germania

Formularul cu declaraţia fiscală anuală şi anexele pot fi depuse în sucursala Finanzamt corespunzătoare pentru reşedinţa dumneavoastră în Germania. Altă soluţie o reprezintă folosirea internetului sau utilizarea unui program pentru computer. Din păcate toate aceste opţiuni necesită cunoştinţe de limbă germană şi cel puţin cunoştinţe sumare privind impozitele. Cea mai comodă soluţie o reprezintă să apelaţi la serviciile uneia dintre firmele specializate în returnarea impozitului din Germania. Trebuie să vă asiguraţi că firma selectată are autorizaţia de Steuerberater. Acest lucru reprezintă garanţia că decontarea va fi efectuată în mod corect.

Merită să încercaţi să obţineţi returul de impozit, chiar şi atunci când aţi lucrat pentru o scurtă perioadă în Germania, deoarece puteţi obţine chiar 3364 RON. Pentru a primi banii trebuie să aşteptaţi aproximativ 4 luni şi aceştia sunt transferaţi pe contul bancar al dumneavoastră.

 

Cauti Gazduire Web? Alege Speedhost.ro

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro