Prima companie din România care a obținut certificarea pentru aplicarea marcajului CE pe uși de exterior rezistente la foc și etanșe la fum este Aluco, partener Alukönigstahl. Din acest an, compania poate aplica marcajul CE și comercializa uși de exterior din sisteme de aluminiu Schüco rezistente la foc, conform standardelor de produs SR EN 14351-1 împreună cu SR EN 16034-1. Acest certificat se emite anual, în urma controlului producției în fabrică.
Certificarea companiei Aluco este o premieră în România, alături de faptul că, și pentru Societatea Română pentru Asigurarea Calității (SRAC), organism notificat care a făcut certificarea, a fost prima experiență de acest fel. De aceea, în atelierul Aluco, pentru analiza procesului de producție a elementelor rezistente la foc, pe lângă repezentanții SRAC, au fost prezenți și reprezentanții Asociaţiei de Acreditare din România (RENAR), care au supervizat procedura, menționează Attila Beer, Administrator al Alukönigstahl.
Aluco a parcurs câteva etape obligatorii pentru obținerea acestei certificări: semnarea unui acord cu furnizorul de sistem care să permită preluarea rezultatelor testelor efectuate pentru aceste produse și contactarea unui organism notificat pentru verificarea constanței performanței în atelierul propriu - SRAC. Ulterior, echipa Aluco a participat la un program de pregătire tehnică pentru execuție și montaj conceput de Alukönigstahl în vederea certificării, apoi a trecut cu brio inspecția inițială a SRAC și a primit Certificatul de constanță a performanței pentru sistemul 1 de conformitate.
Este important de menționat faptul că ușile antifoc dețin, din multe puncte de vedere, cel mai important rol în planul de protecție antiincendiu al oricărei clădiri, prin limitarea extinderii focului, a fumului și a gazelor toxice emanate în timpul unui incendiu. De asemenea, acestea reduc la minimum pierderile materiale și de vieți omenești provocate ca urmare a acțiunii fumului, în special datorită faptului că facilitează un timp mai îndelungat pentru asistarea persoanelor cu dizabilități, ba chiar și pentru salvarea bunurilor de valoare.
În acest context, trebuie menționat faptul că legislația din România s-a armonizat cu cea Europeană, iar din 2 noiembrie 2019 nu mai sunt valabile certificările tehnice pentru ușile și ferestrele rezistente la foc montate pe exterior, iar comercializarea acestor elemente cu caracteristici de rezistență la foc și etanșeitate la fum se poate face doar prin aplicarea marcajului CE, utilizând sistemul 1 de constanță a performanței, explică Attila Beer, Administrator al Alukönigstahl.
În 2020, AluKönigStahl a aniversat un sfert de secol de activitate în România, perioadă în care a devenit un etalon de excelență și creativitate în industria sa. În cei 25 de ani de activitate din România, AluKönigStahl a asigurat cele mai eficace soluții tehnice şi a realizat peste 8.000 de proiecte şi construcții reprezentative, precum: Ana Tower, Globalworth Campus, Coresi Business Resort, Sky Tower, Globalworth Tower, UBC Iaşi, Cluj şi Timişoara, Luxuria Residence, Banat Art Living, Isho Living. Nivelul de expertiză al companiei și atenția pentru eficiența soluțiilor și sistemelor pe care le propune, transformă Alukönigstahl într-un partener de încredere atât pentru investitori, cât și pentru arhitecții care doresc să implementeze soluții inovatoare pentru uși, ferestre sau pereți cortină.
Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitaţi site-ul companiei: www.alukoenigstahl.ro și paginile sale de Facebook, LinkedIn şi Instagram.
Comunicat preluat de pe LivePr.ro » Protecția la foc se poate face ca la carte și în Romania
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro