Oficial ne merge bine, am spune noi, mai ales pe piata de retail! Proiectul Akademia Center din Cluj, investitie de peste 30 milioane de euro, a fost nominalizat in acest an la premiile "Mapic" de la Cannes, unde sunt prezenti cei mai importanti jucatori de pe piata de retail din lume, in categoria proiectelor de dimensiuni mici si medii, potrivit dezvoltatorului.Evenimentul "Mapic 2007" are loc in luna noiembrie la Cannes in Franta si aduce in acelasi loc cei mai importanti jucatori de pe piata de retail din lume, creeind o adevarata piata internationala pentru proiectele de retail dezvoltate in intreaga Europa, se arata intr-un comunicat al companiei Colliers International, agentul exclusiv al proiectului. La editia din acest an vor fi prezenti peste 1.900 de retaileri din 67 de tari cu proiecte precum hipermarketuri, centre comerciale, complexe turistice, etc.
"Ceea ce a diferential Akademia Center de celelalte proiecte de dimensiuni medii existente pe piata a fost impactul creativ deosebit, eficienta cu care s-a realizat dispunerea si partitionarea proiectului astfel incat sa se obtina un mix de chiriasi optim" a declarat Liana Dumitru, retail broker in cadrul companiei Colliers International, agentul exclusiv al proiectului.
Proiectul Akademia Center presupune o investitie totala de peste 30 milioane de euro si insumeaza 41.000 metri patrati suprafata construita. Din aceasta, 18.000 metri patrati reprezinta suprafata inchiriabila, a declarat directorul general al Nisco Invest, dezvoltatorul proiectului, Dan Calin Nistor. Lucrarile de constructie vor incepe la finele acestui an si se vor finaliza in anul 2009. Proiectul este dezvoltat pe un teren concesionat de la Consiliul Judetean pe o perioada de 49 de ani.
Finantarea provine atat din surse proprii cat si din fonduri atrase de la banci. Akademia Center va dispune de supermarketuri, galerii de moda, restaurante, o zona de jocuri si divertisment, precum si o parcare subterana cu peste 300 de locuri de parcare. Noul proiect va fi un centru multifunctional, care pe langa spatiile de retail si servicii, va oferi si spatii de birouri de clasa A, dar si spatii medicale, amplasate la nivelele superioare.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro