Trenduri si statistici

Programul O saptamana la mare, continua si anul acesta

Un număr de 14 societăţi hoteliere de pe litoral s-au înscris până în prezent la programul "O săptămână la mare", derulat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) în perioada 1-15 septembrie, acestea punând la dispoziţie peste 1.500 de locuri de cazare.  "Perioada de derulare a programului este de 1-15 septembrie şi are scopul de a încuraja turiştii români să îşi petreacă vacanţele în România, fapt pentru care FPTR a decis facilitarea petrecerii concediilor pe litoral, la tarife foarte mici, a unui număr cât mai mare de turişti", se arată într-un comunicat al FPTR.

Tarifele practicate pentru şase nopţi de cazare, şi care includ TVA şi comisionul de 10% cedat agenţiilor de turism, sunt de 129 lei pentru sejurul la un hotel clasificat cu o stea, 159 de lei/sejur la hotel de două stele, respectiv 189 de lei pentru cazarea la un hotel de trei stele. Preţurile nu includ servicii de masă.

Locurile de cazare incluse în program se adresează tuturor categoriilor de turişti, iar vânzarea se va face după principiul "primul venit, primul servit".

Biletele vor fi puse în vînzare la agenţiile de turism.

Alte articole

Video

Care-i treaba cu CISS? Merită banii sau e doar marketing?

22 octombrie 2026

#hp #CISS #printer Imprimanta o găsești aici: https://www.hp.com/ro-ro/printers/smart-tank.html?jumpid=sv_ro_mu_mk_ot_cm019766_co_ot_pr&utm_source=social_video&utm_medium=multiple&utm_campaign=roq4smarttank Magazinul nostru de gadget-uri – https://gb.ro/ Pasionat de sport? – https://winwin.fit/ URMĂREȘTE-NE ȘI AICI: Facebook: https://www.facebook.com/Cavaleria.ro/…

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.