Preşedintele Unicredit, Alessandro Profumo, a declarat marţi că recentul conflict militar dintre Georgia şi Rusia nu va afecta planurile băncii de extindere pe piaţa rusă. "Suntem un investitor pe termen lung. Înţelegem că Rusia oferă oportunităţi sporite", a afirmat Alessandro Profumo, la Varşovia. După conflictul militar dintre Georgia şi Rusia, investitorii au început să se retragă din Rusia iar indicele bursier Micex a scăzut cu peste 28% în ultimele trei luni.
Unicredit intenţionează să se extindă în Rusia prin deschiderea de noi filiale. În 2006, banca italiană a cumpărat brokerul Aton Capital pentru 424 milioane de dolari iar anul trecut a achiziţionat restul de 10 la sută din ZAO International Moscow Bank, pe care nu le deţinea încă, pentru 229,4 milioane de dolari.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro