Printul – canalul de comunicare în care consumatorii au încredere

28 ianuarie 2020

Cel mai recent studiu de piață Nielsen arată faptul că, pentru consumatori, canalele tradiționale de comunicare rămân sursa cu cel mai ridicat grad de încredere atunci când iau decizii de cumpărare. Acest lucru se poate observa cel mai bine în cadrul industriei de retail, unde 93% dintre consumatori au declarat că, pentru a se hotărî în legătură cu produsul unui brand sau al altuia, preferă discuțiile directe cu o altă persoană, în detrimentul informațiilor din mediile online.

O astfel de concluzie demonstrează faptul că strategiile de marketing care au în vedere mijloacelor tradiționale de comunicare vor reuși să creeze o strânsă legătură între branduri și publicul-țintă. În acest sens, serviciile unui integrator de print devin un mijloc relevant de transmitere a mesajelor companiilor către audiențele vizate, în contextul în care printul reprezintă un mijloc direct de interacțiune cu consumatorii, oferindu-le acestora informațiile de care au nevoie pentru a se angaja într-un proces de achiziție.

Rapiditatea cu care bunurile sunt achiziționate și consumate în industrii precum cele de FMCG și retail îi pune pe consumatori în situația de a fi constant în căutarea informațiilor despre diferite produse sau branduri. Prin activitatea sa, un integrator de print constituie o punte între branduri și clienți, oferindu-le companiilor mijloacele de exprimare necesare pentru a transmite mesajele și informațiile pe care aceștia din urmă le caută, spune Călin Pascu, Manager General Agenția de Print.

Diferența de percepție a brandurilor în spațiul real în raport cu cel digital este semnificativă. Mediul digital, prin dinamismul său, favorizează transmiterea informațiilor unui număr mare de persoane, dar abundența mesajelor reduce atenția asupra lor. Mijloacele tradiționale, precum printul, reușesc să stabilească o relație directă mai strânsă între branduri și consumator, oferindu-le acestora o platformă de interacțiune. În acest fel, printul devine un important pas în călătoria pe care consumatorul o face de la identificarea unei nevoi până la achiziție.

Serviciile pe care Agenția de Print le pune la dispoziție au în vedere crearea unui cadru optim de comunicare între branduri și consumatori. Pentru a lua decizii informate în raport cu brandurile, clienții au nevoie să înțeleagă avantajele serviciilor sau produselor și motivele pentru care ar trebui să le achiziționeze. Prin intermediul materialelor de print și al unor strategii bine implementate, brandurile pot transforma nevoia de informație a consumatorilor într-un avantaj strategic, companiile având oportunitatea să își asiste clienții în fiecare pas al procesului de cumpărare, mai spune Călin Pascu, Manager General Agenția de Print.

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » Printul – canalul de comunicare în care consumatorii au încredere

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro