RTC va începe, în această lună, lucrările de construcţie la primul proiect rezidenţial al grupului, care va fi dezvoltat la Sibiu, în urma unei investiţii de şapte milioane de euro, complexul urmând să fie finalizat în a doua jumătate a anului 2009. Complexul, denumit Theresianum, va fi construit de firma Rimobi, divizia de imobiliare a grupului RTC, şi va cuprinde 97 de apartamente cu una, două şi trei camere, se arată într-un comunicat al RTC. Dezvoltat pe un teren de circa 3.800 de metri pătraţi, ansamblul rezidenţial este format din trei imobile, structurate pe şase etaje, totalizând o suprafaţă construită de 11.300 metri pătraţi.
Suprafaţa medie a unui apartament de trei camere este de 94 metri pătraţi, a celor de două camere de 63 metri pătraţi, în timp ce garsonierele au o arie de 50 metri pătraţi. Preţurile locuinţelor pornesc de la 1.000 de euro/mp.
Complexul va mai include 100 de locuri de parcare subterane şi supraterane, spaţii verzi, loc de joacă pentru copii. "Alegerea Sibiului pentru primul ansamblu rezidenţial a fost determinată, printre altele, de apropierea grupului RTC de această zonă prin afacerile derulate aici, de nivelul accelerat de dezvoltare înregistrat în toate domeniile(...) şi de faptul că în 2010 va fi inaugurată şi şoseaua de centură, care va prelua traficul celor care tranzitează oraşul Sibiu", a declarat în comunicat Mariana Radu, directorul executiv al diviziei imobiliare al RTC.
Termenul de finalizare a complexului este al treilea trimestru al anului 2009.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro