Preturile terenurilor din jurul Capitalei vor avansa cu pana la 200% in urmatorii 5 ani

9 noiembrie 2007

Preţurile terenurilor din regiunile limitrofe Bucureştiului vor creşte în următorii cinci ani cu 50 - 200%, cel mai mare avans urmând să fie înregistrat în zonele de sud-est şi nord-est, potrivit companiei de servicii imobiliare Neoland Invest."Creşterea va fi în funcţie de ceea ce se dezvoltă în zilele respective. Terenurile din zonele de nord-est şi de sud-est vor înregistra însă cele mai mari creşteri, pentru că în prezent au cele mai mici preţuri", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, directorul general al companiei, Costin Lazăr.

Printre localităţile indicate de reprezentantul Neoland, cu cel mai mare potenţial de creştere al preţurilor la terenuri, se numără Dascălu şi Frumuşani, care sunt amplasate la 20 de kilometri de centrul Bucureştiului.

În prezent, terenurile în extravilan în aceste zone se vând cu 5-10 euro pe metru pătrat, în timp ce pentru cele din intravilan preţurile ajung la 30-40 euro pe metru pătrat. În aceste zone mai sunt cuprinse localităţile Moara Vlăsiei, Grădiştea, Căciulaţi şi Ştefăneşti.

O altă zonă cu potenţial ridicat, în opinia analiştilor Neoland, este localitatea Săbăreni, unde terenul în extravilan costă în prezent 15-20 euro pe metru pătrat, pentru următorul an fiind estimată o triplare a acestui nivel, la 50-60 euro pe metru pătrat.

În alte zone limitrofe Bucureştiului, preţurile ajung şi până la 200 de euro pe metru pătrat, cum este în cazul Corbeanca, sau la 80 euro pe metru pătrat, în Buftea.

Cea mai mare parte a terenurilor tranzacţionate în jurul Capitalei sunt extravilane, care, ulterior, sunt trecute în intravilan.

"Preţurile terenurilor extravilane sunt de până la zece ori mai mici decât la cele intravilane. Investitorul trebuie să plătească circa un euro pe metru pătrat pentru trecerea loturilor de teren dintr-un regim în altul", a precizat Lazăr.

El a menţionat că autorităţile localităţilor din jurul Bucureştiului iau în calcul trecerea întregii suprafeţe de teren din extravilan în intravilan. În acest caz, sunt comuna Corbeanca, oraşul Voluntari, Baloteşti şi Domneşti.

Potrivit datelor companiei imobiliare, circa 80% dintre cumpărătorii de terenuri sunt speculanţi, care pe o parte din teren construiesc în general proiecte rezidenţiale, iar o parte o revând pentru a-şi finanţa investiţia.

De asemenea, majoritatea cumpărătorilor sunt investitori, iar 20% persoane fizice care cumpără teren în vederea construcţiei de locuinţe proprii.

Neoland Invest a fost înfiinţată în anul 2006 şi are capital integral românesc, fiind specializată în tranzacţii imobiliare cu terenuri, în special în sectorul Ilfov. Valoarea cumulată a tranzacţiilor imobiliare intermediate de la înfiinţare depăşeşte 50 milioane euro.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro