Preturile la produsele alimentare romanesti vor creste cu 35% din cauza secetei

24 iulie 2007

Sindicalistii din industria alimentara avertizeaza ca preturile tuturor produselor alimentare autohtone vor creste, in aceasta toamna, cu aproximativ 35%, iar cel al painii se va majora cu 40%, din cauza secetei. Presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara, Dragos Frumosu, a declarat ca seceta din ultimele luni a dus la micsorarea productiei romanesti, astfel ca s-a ajuns la o productie autohtona de 30%. Nu numai painea "cea de toate zilele" este la mare pret, dar si apa din fantani, cat si cea imbuteliata. Panza freatica este in scadere iar unele zone a disparut de la suprafata, iar furnizorii de apa nu fac fata si astfel ne confruntam cu un deficit de apa imbuteliata in magazine, inclusiv in hypermarketuri. Nu este exclus ca si pretul apei sa cresca!

Pretul la grau a crescut cu 25 la suta in ultimele trei saptamani, ajungand la 5.500 - 5.800 de lei vechi pe kilogram si estimam ca ar putea sa creasca cu pana la 40 de procente."Pretul din acest an este cel mai mare pe care l-am platit noi pana acum, de cand suntem pe piata si suntem de cateva zeci de ani", afirma, in 12 iulie, directorul general al Pambac Bacau, Alin Giurea.

El aprecia ca urcarea preturilor la grau a fost determinata de seceta, care a redus recolta, dar si de faptul ca cerealele au inceput sa fie folosite pentru producerea de biocombustibili, astfel ca cererea a crescut. "Preturile au avansat cu 20 de procente la grau in ultima perioada si o sa continue sa creasca", aprecia, la randul sau, directorul general al Vel Pitar, Gheorghe Francu.

Potrivit estimarilor directorului general al grupului Boromir, Constantin Boromiz, pretul graului ar putea urca pana la 240 euro pe tona, adica aproximativ 7.500 de lei vechi pe kilogram, pana la inceperea recoltei urmatoare.

In conditiile in care firmele platesc din ce in ce mai mult pentru grau, ele anunta scumpiri ale produselor de panificatie si patiserie. Scumpirile se vor face simtite treptat, incepand cu 5-6% si urmand sa ajunga la 30-40%, pana la sfarsitul anului.

"Am scumpit deja faina cu 16% in ultimele doua saptamani, in conditiile in care pretul la grau a tot crescut. De la 1 august vom introduce si noile preturi la produsele de panificatie si patiserie, cu 5-6% mai mari. Scumpirea va fi treptata, urmeaza sa vedem unde va ajunge. Costurile cu faina reprezinta 50% din pretul painii, mai avem si alte costuri precum transportul, care are o pondere de 15%, energia, utilitatile, salarii, de care mai depinde pretul", afirma Giurea.

Producatorii vor urca preturile diferentiat, in functie de zona. In judete precum Harghita, Brasov, Alba, unde graul se vinde mai scump, suprafetele cu acest tip de culturi fiind reduse, pretul va fi mai mare, estima presedintele Asociatiei Nationale a Industriilor de Morarit si Panificatie Anamob,Viorel Marin.

"Probabil se vor misca preturile pe anumite categorii, cum ar fi painea normala, care pentru 90% dintre producatori creeaza pierderi, in conditiile in care preturile la aceasta categorie nu s-au mai miscat, dar costurile cu utilitatile, cu salariile au tot crescut. Scumpirea aceasta a graului pe piata interna este doar picatura care a umplut paharul. Scumpirile la paine se vor opera in functie de zone, de sucursale. In unele sucursale va creste, unde acum sunt preturi foarte mici", spunea reprezentantul Vel Pitar.

Recolta redusa si preturile mari vor determina producatorii sa apeleze la importuri. Vel Pitar estimeaza ca va incepe sa importe grau din august-septembrie, in timp ce Pambac si-ar putea majora la 50-60% ponderea importurlor, fata de 10%, in prezent.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro