Preţul petrolului a atins, miercuri, un nou minim al ultimelor trei luni, aproape de 117 dolari pe baril, după ce rezervele de ţiţei ale SUA, cel mai mare consumator de energie din lume, au urcat săptămâna trecută cu mult peste aşteptările analiştilor, potrivit datelor oficiale, transmite Reuters. Ţiţeiul destinat pieţei americane era cotat, la ora 15:38 GMT, în scădere cu 1,69 dolari, la 117,48 dolari pa baril, după ce a atins un maxim al şedinţei de 120,49 dolari pe baril.
Petrolul Brent, de referinţă pe bursa de la Londra, s-a ieftinit cu 1,66 dolari, la 116,04 dolari pe baril.
Agenţia americană de Informare în Domeniul Energetic a arătat că stocurile de ţiţei au crescut, săptămâna trecută, cu 1,7 milioane de barili, cu mult peste aşteptările privind un avans de 300.000 de barili.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro