Preţul petrolului a scăzut luni aproape de 100 dolari/bari, după ce expertizele anterioare au arătat că uraganul Gustav nu a afectat principalele instalaţii petroliere din Golful Mexic, relatează Reuters. Preţul petrolului "light sweet", tranzacţionat pe piaţa din Statele Unite, a scăzut la 107,17 dolari/baril, în coborâre cu 8,29 dolari faţă de închiderea şedinţei de vineri de la New York, şi a atins un minimum al zilei de 105,46 dolari/baril, cel mai mic nivel de la începutul lunii aprilie.
Bursa din New York nu a oferit luni un preţ oficial al petrolului, datorită sărbătoririi Zilei Muncii. Preţul ţiţeiului Brent a scăzut cu 3,46 dolari, la 105,95 dolari/baril.
După ce uraganul a fost retrogradat la categoria furtună tropicală, piaţa şi-a îndreptat atenţia asupra altor factori, cu tendinţă de ieftinire, precum încetinirea economică mondială, cererea mai mică de petrol şi întărirea dolarului.
Aceşti factori începuseră deja să provoace scăderea preţurilor, de la nivelul record de 147,27 dolari/baril atins pe 11 iulie.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro