Preţul gazelor livrate către populaţie ar putea creşte cu până la 25% până la sfârşitul lui 2008, din cauză că preţul gazelor din import va continua să crească, a declarat marţi pentru NewsIn directorul executiv comercial al distribuitorului de gaze Wirom, Illo Vogelhaupt.
"Estimez că până la sfârşitul anului 2008 vom importa 1.000 metri cubi de gaze cu 500 de dolari, ceea ce înseamnă o creştere cu aproape 25% faţă de preţul cu care importăm în prezent 1.000 metri cubi de gaze, adică în jur de 400 de dolari. Din această cauză, este foarte posibil ca preţul gazelor livrate populaţiei să crească cu circa 25% până la sfârşitul acestui an.
Noi înregistrăm pierderi, iar autorităţile nu vor să majoreze preţul gazelor pentru că este an electoral. Preţul nostru reglementat, de achiziţie, nu a fost ajustat corespunzător să reflecte creşterea preţului gazului de producţie, al aceluia de import şi al celui din ţară", a declarat marţi reprezentantul Wirom.
Potrivit lui Illo Vogelhaupt, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) ar trebui să decidă în vară majorarea preţului gazelor pentru că altfel ar avea un impact mai puternic către populaţie. Acesta a mai spus că Wirom cumpără cu aproximativ 420 de dolari 1.000 metri cubi de gaze din străinătate şi la jumătate de preţ, cu 210 dolari 1.000 metri cubi de gaze de la companiile româneşti.
Sursa: NewsIn
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro