Mai sunt trei saptamani pana la inchiderea dead-line-ului pentru inscrieri.
Echipa care va realiza cel mai bun scurtmetraj documentar la cea de a sasea editie a atelierului international Aristoteles Workshop (AW) va primi un premiu in valoare de 2500 de euro, acordat de Institutul Cultural Roman (ICR), care sustine astfel workshopul pentru al patrulea an consecutiv.
Canalul ARTE/France si Programul Media al Uniunii Europene sunt co-finantatorii si sustinatorii AW (respectiv, cinci ani si 2 ani consecutivi), alaturi de Centrul National al Cinematografiei, RO.
Acest premiu incununeaza un training intens de cinci saptamani (25 iulie-28 august) in statiunea montana Vama, din Bucovina, unde profesionisti din industria cinematografica vor ghida pas cu pas, de la pitch la montajul final, pe cei 16 participanti in realizarea propriului lor documentar de 30 de minute.
Participantilor li se asigura echipamente high-end pentru productie si post-productie, filmele lor urmand sa fie promovate ulterior catre festivaluri de film si retele de televiziune din lumea intreaga. Inscrierile pentru a sasea editie Aristoteles Workshop au inceput deja, iar termenul limita pentru trimiterea dosarelor este 31 mai 2011.
Aristoteles Workshop este un atelier de film documentar ce se adreseaza tinerilor din Europa
Centrala si de Est, cu experienta anterioara in regie, imagine, montaj sau productie de film si/sau televiziune. Programul ofera participantilor un triplu beneficiu: sa invete, sa produca un film si sa fie promovati.
Peste 120 de tineri, din SUA, Franta, Spania, Irlanda, Portugalia, Mexic, Austria, Australia, Israel, Italia sau India, au aplicat anul trecut la cea de-a cincea editie AW, dar targetul workshop-ului a fost si ramane Europa Centrala si de Est.
Modulul propus este de 30 de minute de film documentar, dar deschis la elemente de fictiune alese de participanti. Evaluarea proiectelor va fi realizata in ultimele trei zile de workshop. Cursantii vor lucra in echipe, fiecare echipa (4 x 4) fiind formata dintr-un regizor, un director de imagine, un editor si un coordinator de productie.
Pe parcusul celor cinci editii, tutorii care au sustinut ateliere si-au indrumat echipele in realizarea documentarelor sunt celebrul regizor iranian Rafi Pitts, Nino Kirtadze (regizoare de filme documentare, fosta consiliera al presedintelui georgian si jurnalist in zone de razboi), Thierry Garrel, Jennifer Fox, Simon Brook, Alex Szalat, Elizabeth Hulten, Marijke Rawie (presedinte ExpertDocs), Michal Bregant (decanul universitatii FAMU din Praga), documentaristul John Appel, si impreuna cu Martichka Bozhilova (producator AGITPROP, Bulgaria), Niels Pagh Anderson, Maarten Roos si regizoarea Adina Pintilie, fosta participanta a AW. Alaturi de ei, initiatorii acestui proiect din partea ARTE/France, Jean Rozat (directorul general) si Andre de Margerie (director relatii internationale).
Este unul dintre putinele locuri, daca nu singurul, in care ai toata libertatea sa te exprimi, spune Rafi Pitts, unul dintre trainerii care lucreaza de la inceputuri cu Aristoteles Workshop. Ce e foarte important pentru mine e ca studentii sa inteleaga ca pentru a fi un bun regizor, sau un bun operator sau editor, este nu sa repeti ce-ai vazut deja, ci sa te ghidezi dupa cine esti si ce sau cum simti.
Taxa de 500 de euro include cazare si masa pe toata durata atelierului, deplasari, asigurarea echipamentului si a facilitatilor necesare productiei si post-productiei, training cu experti internationali si indrumarea riguroasa in realizarea scurtmetrajelor de film documentar.
Data limita pentru inscriere este 31 mai 2011.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro