Producătorul farmaceutic ceh Zentiva caută un partener pe piaţa de profil pentru a-şi spori prezenţa pe pieţele ţintă şi este posibil să fie preluată în următorii trei ani, a declarat, miercuri, directorul financiar al companiei, citat de Reuters. Zentiva este ţinta unei oferte de preluare din partea acţionarului său majoritar, compania franceză Sanofi Aventis, care a oferit 40 milioane coroane ceheşti (2,33 miliarde dolari), ofertă respinsă de compania cehă ca fiind prea mică.
Petr Sulc, directorul financiar al Zentiva, a declarat că în următorii doi-trei ani compania ar putea, totuşi, să fie preluată de către alt jucător important pe piaţă.
Acesta a declarat, de asemenea, că achiziţionarea unui competitor mai mic, o fuziune cu o companie asemănătoare sau un "parteneriat deschis" reprezintă opţiunile luate în vedere de către Zentiva, ce produce copii mai ieftine ale unor medicamente precum paracetamol şi ibuprofen.
"Un parteneriat cu oricare companie farmaceutică, în orice formă, este soluţia căutată", a declarat Sulc. "În trei ani, Zentiva va fi cu siguranţă integrată într-o companie mai mare", a subliniat oficialul.
"În orice caz, consolidarea va continua şi vrem să căutăm şi să sporim oportunităţile, ca şi până acum", a adăugat acesta.
Anul trecut, Zentiva a cumpărat 75% din pachetul de acţiuni al Eczacibasi Generic Pharmaceuticals, a treia companie turcă producătoare de medicamente generice.
Sulc a declarat că achiziţionarea companiei turceşti nu mai este un obstacol în calea expansiunii Zentiva. Eczacibasi Generic Pharmaceuticals a generat 29% din veniturile grupului în ultimele 12 luni, ceea ce a făcut ca Turcia să fie cea mai mare piaţă de desfacere a companiei.
Zentiva are în vedere extinderea în Europa de Vest numai în cazul în care ar putea forma sinergii cu un partener deja prezent pe această piaţă.
Oferta Sanofi expiră pe data de 19 septembrie, compania franceză având în vedere peste 50% din pachetul de acţiuni Zentiva. La ora actuală, Sanofi deţine 24,9%, fiind acţionarul majoritar al Zentiva.
În România, este probabil ca creşterea vânzărilor din acest an să compenseze pierderile de 23% din 2007, când compania a implementat măsuri pentru a depăşi volumul de facturi neplătite către distribuitori.
Zentiva este a patra companie producătoare de medicamente generice din Europa, a cărei valoare de piaţă de ridică la 2,39 miliarde dolari.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro