Trenduri si statistici

Populatia este scutita din 2009 de plata impozitului pe dobanzile la depozitele la termen

Guvernul a decis miercuri ca persoanele fizice să nu mai plătească impozitul de 16% pe dobânzile pentru depozitele la termen, de la 1 ianuarie 2009, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu. Tăriceanu a anunţat că Executivul a modificat miercuri, în acest sens, Codul Fiscal. El a precizat că măsura a fost luată în urma consultărilor cu Banca Naţională a României (BNR) şi cu Asociaţia Română a Băncilor (BNR). Măsura nu se aplică persoanelor fizice autorizate şi celor juridice.

TVA de 5% pentru locuinţe

Guvernul a decis totodată aplicarea unei cote reduse de TVA, de 5%, la livrarea locuinţelor care au o suprafaţă construită de maximum 120 de metri pătraţi şi a căror valoare nu este mai mare de 380.000 de lei, achiziţionate de familii şi de persoane necăsătorite.

Măsura se adresează celor care îşi cumpără prima casă nouă, fără a fi impusă o limită de vârstă, ca la ANL. De cota redusă de TVA beneficiază şi cei care vor să se mute dintr-o casă mai mică într-una mai mare, dar care are cel mult 120 de metri pătraţi.

TVA de 5% va fi aplicat şi la livrarea imobilelor destinate căminelor de bătrâni, caselor de copii sau centrelor de recuperare pentru minorii cu handicap.

Executivul a introdus în Codul Fiscal şi prevederi privind acordarea unui credit fiscal pentru activităţile de cercetare-dezvoltare – inovare.

Alte articole

Video

Care-i treaba cu CISS? Merită banii sau e doar marketing?

22 octombrie 2026

#hp #CISS #printer Imprimanta o găsești aici: https://www.hp.com/ro-ro/printers/smart-tank.html?jumpid=sv_ro_mu_mk_ot_cm019766_co_ot_pr&utm_source=social_video&utm_medium=multiple&utm_campaign=roq4smarttank Magazinul nostru de gadget-uri – https://gb.ro/ Pasionat de sport? – https://winwin.fit/ URMĂREȘTE-NE ȘI AICI: Facebook: https://www.facebook.com/Cavaleria.ro/…

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.