Pogea: Daca prin concediul fortat nu se vor obtine rezultatele scontate, urmatoarea masura va fi disponibilizarea

Toţi bugetarii intră în concediu fără plată sau vor fi obligaţi să lucreze mai puţin, din toamnă! Ministrul Finanţelor a anunţat că, în perioada septembrie-noiembrie, toţi salariaţii de la stat vor avea 10 zile de concediu fără plată. În caz contrar, se va trece la disponibilizări. De la această măsură nu sunt scutiţi nici chiar premierul sau şeful statului! "Vă asigur că nu se va lua nicio măsură, la nivel public, în afara cadrului legal. Dacă nu este cadru legal, îl creăm întrucât Guvernul, printre altele, are şi rol normativ", a spus ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, în cadrul unei emisiuni televizate.

Potrivit ministrului Pogea, măsura luată se aplică pentru 1.300.000 de persoane din sistemul public. "Se aplică pentru tot personalul", a spus Pogea.

"Sistemul public înseamnă autorităţile publice locale, instituţiile autofinanţate, instituţiile cu venituri proprii, 52-53 de ordonatori principali de credite care sunt plătiţi de la bugetul de stat, începând cu Ministerul Finanţelor şi terminând cu Administraţia rezervelor de stat", a explicat ministrul.

Ca urmare a acestei măsuri, se va face o economie "de peste 1,6 miliarde de lei, în echivalentul a zece zile lucrătoare", a completat minsitrul Finanţelor.

"Făcând asta, conservăm locul de muncă. Într-o perioadă de criză, Guvernul trebuie să penduleze între răul cel mai mare şi răul cel mai mic", a completat Gheorghe Pogea.

Totodată, ministrul Finanţelor a explicat că măsura se va aplica în intervalul septembrie-noiembrie, "pentru a-şi putea produce efectele". "Avem nevoie să rezolvăm o problemă pe termen scurt pe care o vom lega de o reformă structurală pe termen mediu şi lung, de care România are nevoie. Eu nu mă feresc să spun treaba asta", a subliniat Pogea.

"În acelaşi timp, pentru a asigura continuitatea funcţionării, fiecare ordonator de credite poate să combine zilele libere, în funcţie de specificul programului şi discuţiile pe care le are, cu un program redus de lucru", a încheiat ministrul.

Dacă prin concediul forţat nu se vor obţine rezultatele scontate,  "următoarea măsură va fi disponibilizarea", a avertizat ministrul Finanţelor.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro