Anunturi

Pledoarie pentru palarie Eveniment în cadrul expoziției Gateala capului

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită marți, 11 noiembrie 2014, ora 17.00, la un eveniment inedit: Pledoarie pentru pălărie. În contextul special al expoziției Găteala capului, va fi prezentată colecția particulară de costume și pălării a profesoarei Adina Nanu.
Vernisajul va avea loc în Sala Acvariu, după care se va vizita expoziția deschisă în Sala Tancred Bănățeanu.

O colecție de sute de pălării și costume provenite de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în anii ’60 ai secolului trecut, o paradă care va începe cu costumele cu corset și palaria „tocă” și care va continua cu pălăria „lighean”, a anilor 1910, pălăria „castron” a anilor ’20, turbanul anilor ’30, epoca New Look, și pălăria „țuguiată” și, în sfârșit, anii ’60, când pălăria a fost înlocuită (în plin comunism) de basma și de bască…
Deschiderea expoziției va fi urmată de lansarea Calendarului-album 2015, cu tema Găteala capului, a cărui ilustrație a fost asigurată de acuarele aparținând lui Carol Popp de Szathmári, aflate în arhiva Muzeului Țăranului, și de picturi aparținând Hedwigăi-Maria Formagiu, realizate după patrimoniul aflat în colecția Muzeului.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, în perioada 11 – 16 noiembrie 2014, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.



» Preluat de pe LivePr.ro
– Pledoarie pentru palarie Eveniment în cadrul expoziției Gateala capului

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.