Pledoarie pentru palarie Eveniment în cadrul expoziției Gateala capului

7 noiembrie 2014

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită marți, 11 noiembrie 2014, ora 17.00, la un eveniment inedit: Pledoarie pentru pălărie. În contextul special al expoziției Găteala capului, va fi prezentată colecția particulară de costume și pălării a profesoarei Adina Nanu.
Vernisajul va avea loc în Sala Acvariu, după care se va vizita expoziția deschisă în Sala Tancred Bănățeanu.

O colecție de sute de pălării și costume provenite de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în anii '60 ai secolului trecut, o paradă care va începe cu costumele cu corset și palaria „tocă” și care va continua cu pălăria „lighean”, a anilor 1910, pălăria „castron” a anilor '20, turbanul anilor '30, epoca New Look, și pălăria „țuguiată” și, în sfârșit, anii '60, când pălăria a fost înlocuită (în plin comunism) de basma și de bască...
Deschiderea expoziției va fi urmată de lansarea Calendarului-album 2015, cu tema Găteala capului, a cărui ilustrație a fost asigurată de acuarele aparținând lui Carol Popp de Szathmári, aflate în arhiva Muzeului Țăranului, și de picturi aparținând Hedwigăi-Maria Formagiu, realizate după patrimoniul aflat în colecția Muzeului.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, în perioada 11 – 16 noiembrie 2014, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.



» Preluat de pe LivePr.ro
- Pledoarie pentru palarie Eveniment în cadrul expoziției Gateala capului

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro