Pleci in vacanta? Verifica destinatia cu singurul site specializat!

Site-ul tripadvisor.com oferă posibilitatea turiştilor din toată lumea să-şi verifice destinaţia de vacanţă vizată, prin accesul la mărturiile altor turişti. Turiştii români trebuie să ţină cont, însă, la evaluarea unei destinaţii de către turiştii de alte naţionalităţi, de standardul de viaţă al celor care fac respectivele însemnări. Astfel, un englez poate consemna că mâncarea într-un restaurant este foarte ieftină, întrucât a plătit pentru o gustare consistentă 20 de lire sterline. Or, pentru un român, pentru aproape un milion de lei, o asemenea încercare nu este tocmai ieftină.
O destinaţie a acestei veri în ofertele de turism româneşti este Portugalia. Spre exemplu, hotelul Pestana Cascais, de patru stele, este prezentat de o agenţie din ţară drept unul dintre cele mai moderne de pe coasta Estorilului, pe malul oceanului.
Ce spun cei care au fost oaspeţi ai acestui hotel? Un britanic, de exemplu, spune că 25 de minute sunt necesare pentru a ajunge în centrul localităţii Cascais. În oferta agenţiei româneşti această distanţă este prezentată ca fiind acoperită în doar 'câteva minute'. Britanicul are, în ansamblu, o părere bună despre perioada în care a fost oaspete la Pestana Cascais. Camerele mari, panorama oceanului sau faptul că hotelul dispune de wireless l-au încântat peste măsură pe englez. Un alt turist, francez, apreciază însă că nu i-ar acorda acestui hotel mai mult de trei stele, acesta fiind clasificat la patru stele.

Informaţiile de pe tripadvisor.com sunt, de regulă, altele decât cele din ofertele de turism, în sensul că pot avea o altă abordare. Ele pot fi subiective, însă, din mai multe păreri ale turiştilor, se poate forma o imagine despre destinaţia aleasă. La Hotel El Medano, de trei stele, în Tenerife, promovat şi de agenţiile româneşti, un fost client este drastic: 'Foarte dezamăgitor!'. Dacă nu prinzi o cameră spre ocean, hotelul fentează mult cele trei stele, apreciază un turist din Berkshire, regiune din sud-estul Angliei. Turistul a fost nemulţumit şi de faptul că în cameră era disponibilă doar o priză, şi de săpunul minuscul, şi de preţ. 'Găseşti, cu siguranţă, hoteluri şi de două stele mai bune decât acesta, iar dacă ai nevoie de schimb valutar situaţia devine de-a dreptul dramatică', a continuat turistul britanic. El a povestit că a primit de la recepţie 56,8 de euro pe o hârtie de 50 de lire sterline.

O surpriză plăcută o oferă comentariul unui turist din Fort Worth, Texas, referitor la Hotel Iaki, despre care noi, românii, ştim că este proprietate a fostului internaţional Gheorghe Hagi. Dincolo de cuvintele laudative la adresa hotelului, americanul acordă cinci stele din tot atâtea pentru majoritatea serviciilor din această unitate de cazare.

ROMPRES

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro