Piața imobiliara din Timișoara favorizeaza demararea și dezvoltarea afacerilor de producție

17 noiembrie 2014

Poziționarea geografică și accesul facil la căile de comunicații aeriene și rutiere din Europa transformă Timișoara într-un mediu atractiv pentru dezvoltarea afacerilor. Aceste argumente au convins cei mai importanți jucători din industria de automotive care și-au construit aici facilități de producție, transformând orașul de pe Bega într-un punct important pe harta globală a acestei industrii.

Interesul afișat de companiile internaționale din automotive a stimulat dezvoltarea infrastructurii industriale prin construcția facilităților necesare pentru desfășurarea activității companiilor din acest domeniu. Infrastructura industrială construită în localitățile limitrofe Timișoarei completează lista de argumente în favoarea dezvoltării economice a regiunii prin încurajarea inițiativei private. Efectele se resimt în rata scăzută a șomajului dar și într-o concurență crescută pe piața muncii între angajatori pentru forță de muncă specializată, fapt care a determinat și o creștere importantă a nivelului de salarizare.

Infrastructura industrială din zona Timișoarei este în continuă dezvoltare adaptându-se la nevoile manifestate de antreprenorii interesați de demararea și dezvoltarea rapidă a unor afaceri în acest segment. Ideea de afaceri poate fi pusă în practică rapid prin intermediul facilităților „la cheie”. Varietatea ofertei de spații industriale face posibilă găsirea unei locații adaptate nevoilor unei afaceri aflate la început, care face primele demersuri pentru a intra pe piață și are un buget restrâns pentru demararea activității. Pentru faza de început, o hală de mici dimensiuni care să nu genereze costuri de întreținere mari și care să aibă o chirie accesibilă este soluția pentru o afacere din sectorul industrial.

Odată cu evoluția nevoilor afacerii, piața spațiilor industriale vine cu răspunsuri la fel de variate, orientate către susținerea creșterii firmei. Astfel, spațiile industriale propuse pentru companii care au trecut de fazele de debut, și-au format deja o reputație și o bază solidă de clienți, sunt adaptate pentru susținerea dezvoltării companiei pe termen mediu și lung. Așadar, se pot găsi hale „la cheie” de suprafețe mari care, chiar dacă nu vor fi folosite inițial la capacitate maximă, oferă un spațiu suplimentar care poate fi utilizat ulterior pentru susținerea proiectelor de extindere. O hală care oferă o astfel de „rezervă” de spațiu este recomandată în cazul companiilor cu o poziție stabilă pe piață, care se orientează către strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung.

Varietatea ofertelor de spații industriale atât destinate închirierii cât și vânzării, dar și perioadele reduse pe care aceste tipuri de proprietăți le petrec pe piață înainte să fie tranzacționate, denotă existența unui mediu economic dinamic în Timișoara și în zonele limitrofe, un mediu al cărui potențial de susținere a afacerilor este departe de a fi epuizat.

Despre Hitch & Mosher

Hitch & Mosher este o companie cu capital integral românesc, cu expertiză majoră în domeniul imobiliar, începând cu anul 2006. Este unul dintre principalii jucători de pe piața din zona de vest a țării, fiind implicată în majoritatea sectoarelor specializate pe care le presupune domeniul imobiliar, de la intermedieri de vânzări și de închirieri pentru persoane fizice până la identificarea și intermedierea de investiții în sectorul agricol.



» Preluat de pe LivePr.ro
- Piața imobiliara din Timișoara favorizeaza demararea și dezvoltarea afacerilor de producție

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro