Piata de telecomunicatii va ajunge la cinci miliarde de euro in 2007

24 octombrie 2007

Piata de telecomunicatii din Romania va atinge cinci miliarde de euro la sfarsitul anului 2007, a declarat presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI), Dan Georgescu.  "Statisticile oficiale le vom avea doar in luna ianuarie a anului viitor, insa estimarile noastre sunt ca se vor atinge cinci miliarde de euro, in conditiile in care in 2006 s-a situat la 4,2 miliarde de euro", a spus Georgescu.

Potrivit presedintelului ANRCTI, pana la finalul acestui an, numarul utilizatorilor de telefonie mobila din Romania va depasi 100%, in conditiile in care, la jumatatea anului procentul era de 90%. "Asta nu inseamna ca fiecare roman va avea cate un telefon mobil, pentru ca multi au cate doua sau chiar trei telefoane", a precizat Georgescu.

La mijlocul acestui an 3,8 milioane de clienti beneficiau de unul sau mai multe abonamente la serviciile de telefonie mobila, in calitate de titulari de contract, utilizand 6,54 milioane de SIM-uri (33,5% din numarul total de cartele SIM active), ceea ce indica o medie de 1,7 abonamente de client.

In ceea ce priveste serviciile de telefonie fixa, ANRCTI a identificat pana la sfarsitul lui iunie 2007 un numar de 72 de furnizori activi de servicii de acces si/sau apeluri la nivelul pietei cu amanuntul. Cota de piata detinuta de furnizorii alternativi a ajuns la 25%, numarul liniilor instalate de acestia fiind de aproximativ 1,03 milioane. Numarul total de linii telefonice conectate (inclusiv ale furnizorului fost monopolist), era de circa 4,1 milioane (in scadere cu 7% fata de aceeasi data a anului trecut), indicand o rata de penetrare a telefoniei fixe de 19 linii la suta de locuitori.

NewsIn

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro