Piata de servicii IT din Romania a crescut in 2006 cu 18,4 la suta si a atins valoarea de 239,4 milioane dolari, inregistrand o crestere mult mai dinamica decat a celorlalte tari din sud-estul Europei, releva un studiu IDC Romania. Potrivit studiului, cheltuielile in sector inca se concentreaza pe pietele verticale traditionale si anume productie, utilitati si telecomunicatii. Studiul releva faptul ca lipsa bugetelor intarzie cresterea cheltuielilor cu servicii IT in sectorul public, dar, pe de alta parte, vor creste cheltuielile cu aceste servicii in segmentul IMM-urilor.
Studiul IDC Romania semnaleaza ca piata este relativ fragmentata, dar exista semne de consolidare prin achizitii si fuziuni. Tendintele arata ca se va inregistra o crestere a cererii pentru servicii cu valoare adaugata si servicii de outsourcing. De asemenea, serviciile de integrare de sisteme si customizare de aplicatii vor creste mai repede decat serviciile de instalare si suport, releva studiul IDC. Piata IT din Romania a ajuns in 2006 la 1,32 miliarde dolari, fiind estimata pentru 2009 la un nivel de 1,9 miliarde dolari.
Sursa: ROMPRES
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro