Petrom a scumpit carburantii pentru a doua oara in aceeasi saptamana!

14 mai 2008

Compania Petrom a majorat, luni, cu 12 bani pe litru, preţurile de referinţă la benzină şi motorină. Această scumpire vine la doar o săptămână după ce Petrom a luat o decizie similară, scumpind carburanţii tot cu 0,12 lei pe litru. Preţurile Petrom pot varia cu maximum +/-5% faţă de preţurile de referinţă.

Astfel, un litru de benzină ECO Premium 95 costă, de marţi, 3,99 lei, în timp ce sortimentul Premium fără plumb 95 poate fi cumpărat cu 3,96 lei lei. Benzina Top Premium fără plumb 99+ costă 4,29 lei, în timp ce carburanţii OMV Carrera 95 şi OMV Carrera 100 s-au scumpit la 4,06 lei, respectiv 4,69 lei.

În ceea ce priveşte motorinele, sortimentul Top Euro Diesel 4 s-a scumpit la 4,36 lei, iar OMV Sprint Diesel costă în prezent 4,41 lei. Preţul motorinei Euro Diesel 4 a urcat la 4,28 lei, iar carburantul OMV Premium Diesel se comercializează pentru 4,69 lei.

Tot de marţi s-au majorat şi preţurile de referinţă la carburanţii de la staţiile Rompetrol. Compania Rompetrol a scumpit benzina şi motorina cu 8 bani pe litru.

Antena3.ro

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro