Peste 3.800 de studenți au urmat programul de master în data science organizat de SAS în parteneriat cu universități din România

1 martie 2024

SAS, lider global în AI și analytics, anunță rezultatele obținute pe parcursul primilor trei ani de colaborări academice cu instituții de învățământ superior din țară, ca urmare a angajamentelor luate de către companie, atât în plan local, cât și internațional, pentru a sprijini pregătirea de tineri specializați în domeniile data science și analiză de date.

Unul dintre motivele pentru care SAS a decis să investească resurse umane, financiare și materiale în sprijinirea procesului educațional este conștientizarea faptului că în piața muncii există o lipsă acută de specialiști în data science.

Astfel, începând cu ianuarie 2021, nu mai puțin de 3.800 de studenți români au urmat programele de master, licență și studii postuniversitare propuse de SAS. Aceste programe sunt reprezentate de cursurile obligatorii incluse în programa oficială a universităților, fiind aprobate de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. Conform raportărilor oferite de către conducerile universităților aflate în parteneriate cu SAS, rata de absolvire a programelor de studiu sprijinite de SAS România se situează la 95%.

Numărul de studenți înscriși în aceste programe crește de la an la an, odată cu diversificarea ofertei educaționale din partea SAS România. În plus, studenții primesc atât cadrul teoretic, cât și pe cel practic pentru a-și putea începe cariera în domeniu. Cea mai mare parte dintre studenții care au absolvit programele de studiu SAS în ultimii trei ani sunt deja integrați în departamente relevante ale mai multor companii din România, lucrând în domeniul data science.

Programele de master propuse de SAS România în 2023 abordează domeniul analizei avansate de date, însă conținutul diferă în funcție de profilul fiecărei facultăți. Elementul comun tuturor acestor programe este faptul că toate au un număr de 150 de ore de studiu, în care sunt incluse ore de predare, studiu individual, dar și participarea în programe de internship. În schimb, programele de cursuri diferă între o facultate cu profil tehnic (STEM), comparativ cu o instituție de profil economic, unde accentul se pune mai degrabă pe programe de tip data citizen și nu pe cursuri de programare în data science.

În prezent, SAS România desfășoară programe de master în parteneriat cu universități din București, Cluj, Constanța, Brașov și Chișinău. Alte instituții de învățământ superior se vor alătura demersurilor SAS, discuțiile fiind deja în stadii avansate.

2024 – extinderea programelor de studiu SAS în ciclurile de licență

Pentru 2024, SAS își propune o consolidare a programelor de studii universitare și o extindere a acestora în zona programelor de licență. Aceasta reprezintă o cerere concretă venită din partea cadrelor didactice, de a introduce studiul SAS chiar din anii 2 și 3 de licență.

”Un alt proiect pe care îl avem în derulare cu instituțiile academice reprezintă înființarea unor centre de excelență de cercetare în analiza de date, cu aplicabilitate în domeniile economice din România. Ne dorim ca aceste centre să fie multiplicate pe parcursul anilor viitori și vrem ca prin contribuția noastră tehnologică să susținem dezvoltarea unor domenii de vârf în România, universitățile devenind catalizatori de inovație și de creștere economică. Nu în ultimul rând, dorim ca absolvenții programelor academice SAS să fie absorbiți de aceste proiecte de cercetare și inovare, astfel ca tinerele talente să fie atrase de prospectul de a rămâne și de a lucra în țară”, a declarat Alina Luchian, Academic Program Manager pentru România la SAS Institute;

SAS România susține și dezvoltarea ofertei educaționale în Republica Moldova. Începând cu anul 2023, compania a pus bazele colaborării cu două universități cheie din statul vecin. În mod concret, septembrie 2024 va marca debutul unui program de master în această țară, scopul SAS România fiind ca instituțiile publice și băncile din Republica Moldova să beneficieze de absolvenți competenți în analiza avansată de date.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro