Bancile vor trebui sa accepte faptul ca agentiile de reglementare solicita provizioane mai mari pentru riscuri, ca urmare a crizei recente din pietele financiare, a declarat duminica presedintele Comitetului Basel de monitorizare bancara, citat de Reuters."Au stricat distractia", a declarat Nout Wellink in cadrul unui interviu acordat pentru Reuters la doua zile dupa ce guvernele statelor din cadrul grupului G7 si-au anuntat planurile de a face pietele financiare mai putin vulnerabile la accidente.
Printre reformele planificate se afla si cresterea nivelului de capital pe care bancile vor trebui sa il detina pentru a acoperi riscurile reprezentate de unele instrumente financiare exotice care au capatat un grad de risc foarte ridicat in timpul crizei creditelor ipotecare din Statele Unite.
"Suntem inca in procesul de a ne formula mai precis propunerile", a spus Wellink. "Impactul acestor propuneri, ma refer la elementele care nu sunt incluse in bilanturile contabile si la produsele structurate si la activele din bilantul comercial, va fi o majorare a cerintelor de capital", a adaugat acesta.
Wellink a refuzat sa mentioneze termenul in care aceste reguli de capital vor fi puse in practica insa a precizat ca autoritatile sunt perfect constiente de nevoia de a evita sporirea presiunilor asupra bancilor prin majorarea cerintelor de capital in mijlocul unei crize financiare.
"Nu suntem irationali. Realizam ca sunt momente mai bune pentru a introduce o crestere substantiala a cerintelor de capital".
"Bancile nu agreaza de obicei aceste masuri si au incercat sa convinga guvernele, agentiile de reglementare si supraveghetorii ca cel mai bun mod de a raspunde la criza este de a le permite sa aduca voluntar imbunatatiri in sistem", a spus Wellink.
"Aceasta este abordarea lor. Cred ca noi, supraveghetorii, vom merge mai departe in unele aspecte, fie ca le convine fie ca nu", a mai spus acesta, adaugand ca agentiile de reglementare trebuie sa fie mai "agresive" decat in trecut.
Fondul Monetar International (FMI) considera ca actuala criza ar putea duce la pierderi si deprecieri ale activelor de aproape 1.000 miliarde dolari. Bancile au anuntat deja pierderi de peste 200 miliarde dolari in ultimele luni.
"Este evident ca vom introduce noul regim intr-o maniera in care va putea fi absorbit de catre banci", a spus Wellink.
Dificultatea de a pune valoare pe activele "toxice" care nu mai au o piata complica eforturile de a incheia criza.
"Tinta este inca in miscare", a spus Wellink. "Totul depinde de ce se va intampla in piata ipotecara din Statele Unite. Atata vreme cat piata nu s-a stabilizat, este extrem de dificil sa estimam deznodamantul problemei".
NewsIn
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro