Viteza transferului de date în reţeaua 3G Vodafone ar putea scădea în această săptămână, în Capitală tilizatorii serviciilor de date 3G broadband de la Vodafone ar putea resimţi o scădere a vitezei pentru transferul de date mobile în unele zone din Capitală în această săptămână, din cauza unor lucrări de modernizare, a anunţat, marţi, compania.
Lucrările vizează modernizarea unor echipamente radio 3G din Bucureşti şi reprezintă o etapă a dezvoltării reţelei 3G broadband a Vodafone România, precum şi a trecerii către o reţea bazată în totalitate pe protocol IP.
Lucrările vor începe zilnic la ora 7 dimineaţa în diferite zone din Bucureşti. Astfel, pe 26 şi 27 februarie lucrările se vor desfăşura în zonele Eroilor şi Cotroceni, pe 28 februarie în mai multe cartiere din vest, cum ar fi Crângaşi, Sălaj, parţial Militari, Reşiţa, pe 29 februarie în zonele Mihai Bravu, Dristor şi Popa Nan, pe 2 martie în centrul Bucureştiului, iar pe 3 martie la Romexpo şi Băneasa Nord.
Pe perioada lucrărilor, traficul de voce nu va fi afectat, însă serviciile de video telefonie vor fi parţial întrerupte în respectivele zone.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro