Compania de curierat Pegasus vizează anul acesta afaceri de până la şapte milioane de euro cu peste 60% mai mult decât în 2007 şi are în plan investiţii importante atât în rebranding, după preluarea de către grupul DPD, dar şi într-un nou sediu, a declarat joi directorul executiv James Gray-Cheape Potrivit reprezentanţilor companiei, Pegasus va realiza în perioada 2008-2009 o serie de investiţii printre care şi integrarea în sistemul DPD de procesare a coletelor, urmând ca până la sfârşitul anului toate depozitele Pegasus din România să fie dotate cu tehnologie DPD nouă pentru înregistrarea şi urmărirea coletelor.
"Pentru 2008 intenţionăm să dezvoltăm sistemele software şi echipamentele în cele 74 de unităţi de depozitare din ţară, dar şi finalizarea sediului central de la Buftea, investiţie de circa un milion de euro. Pentru 2009, vom finaliza în următoarea perioadă un buget în care să prevedem rebrandingul companiei odată cu preluarea de către reţeaua internaţională DPD. În plus, investiţii suplimentare se vor face şi în domeniile vânzărilor şi marketingului. Sperăm să ajunge anul acesta la afaceri de şapte milioane de euro şi la o cotă de piaţă de 10%", a declarat directorul executiv al Pegasus Courier SA, James Gray-Cheape, care susţine că cel mai devrema, la sfârşitul anului 2009 sau începutul anului 2010, compania va prelua numele DPD.
Pegasus a fost înfiinţată în 1997, fiind prima companie de livrări urbane din România şi a devenit în 2000 reprezentanţă pentru Airborne Express (a 3-a companie de curierat rapid şi coletărie din USA) şi pentru Aramex. Pegasus a realizat, în 2003, propria reţea internă care asigura livrare în 24 de ore pe tot teritoriul ţării, iar în martie 2008, GeoPost Yurtici Kargo a achiziţionat pachetul majoritar al companiei printr-o tranzacţie estimată în piaţă la 6-9 milioane de euro. Pegasus ocupă în prezent locul şapte în topul companiilor de curierat rapid şi coletărie din România, cu peste 450 de angajaţi, 74 depozite, 300 de autovehicule şi livrează peste 6.000 de colete zilnic. Punctul central de sortare, HUB-ul, este la Sibiu.
Pentru 2008, piaţa de curierat este estimată la circa 200 milioane de euro, iar previziunile pentru 2010 arată ca se va atinge chiar valoarea de 300 milioane de euro. Printre principalii jucători de pe piaţă se numără Fan Courier, Curiero-TCE Logistică, Cargus, DHL, TNT, Fedex, UPS, etc.
Grupul DPD (Dynamic Parcel Distribution) Gmbh asigură un volum de aproximativ două milioane de colete zilnic într-o reţea internaţională unitară şi este unul dintre liderii europeni în furnizarea de servicii de coletărie. Francizorul, cu sediul central în Aschaffenburg, este prezent în 38 de ţări prin 500 de depozite, 22.000 de angajaţi şi 15.000 de vehicule, având în portofoliu peste 200.000 de clienţi. Grupul francez GeoPost deţinut integral de filiala La Post este acţionar majoritar în DPD.
Grupul GeoPost regrupează filialele Express ale Grupului La Poste şi reprezintă o forţă importantă în curieratul Express din Europa. GeoPost activează în peste 230 de ţări în numele a mai mult de 300.000 de clienţi din întreaga lume. Geopost se plasează pe primul loc în Franţa şi pe locul al treilea în Europa pe piaţa de curierat rapid şi coletarie, cu o cifră de afaceri de 3,1 miliarde de euro în 2007.
Fondată în 1982, Yurtici Kargo se poziţionează pe primul loc între companiile de transport marfă din Turcia şi este, de asemenea, lider în domeniul curieratului rapid şi al coletăriei, cu 16 centre zonale, 800 filiale şi 30 centre de sortare şi depozite, peste 2.500 vehicule cu emblema Yurtici Kargo, peste 10.000 de angajaţi şi o cotă de piaţă de 47%. Yurtici Kargo manipulează anual peste 82 milioane de de colete. Prin parteneriatul cu Geopost, Yurtici Kargo dezvoltă servicii şi se dezvolta rapid în Europa de Est, Balcani şi Asia Centrală.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro