13 mai 2016

Papa Francisc anunţă crearea unei comisii care să evalueze dacă femeile pot deveni diaconi

Papa Francisc a anunţat că va crea o comisie care să analizeze posibilitatea ca femeile să poată deveni diaconi în Biserica Catolică, acestea putând avea astfel dreptul de a-i înlocui pe preoţi la anumite evenimente, cum ar fi botezul, potrivit The Guardian şi L'Express. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral […]

13 mai 2016

NEPI a ajuns la venituri de 31,6 mil. euro în primul trimestru, după un salt de 30%

Fondul sud-african de investiţii NEPI şi-a crescut veniturile cu circa o treime în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 31,6 milioane de euro, potrivit raportului publicat pe Bursa de Valori de la Bucureşti, unde este listată compania. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit […]

13 mai 2016

Soferul vinovat de accidentul grav de aseara de pe DN1 era asigurat RCA la Astra Asigurari

O femeie in varsta de 35 de ani, aflata la volanul unui autoturism Ford, a decedat in urma unui grav accident de circulatie petrecut aseara pe DN1, pe podul Baneasa, in apropiere de magazinul IKEA, lasand in urma o fetita in varsta de numai patru,... Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit […]

13 mai 2016

Economia creşte puternic, dar nu oferă motive de petrecere: Creşterea record este alimentată de importuri, nu de piaţa internă

Concomitent cu datele despre PIB publicate astăzi de INS, BNR a dat publicităţii datele privind balanţa de plăţi. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Economia creşte puternic, dar nu oferă motive de petrecere: Creşterea record este alimentată de importuri, […]

13 mai 2016

Raiffeisen Bank a publicat pe site informatii utile despre darea in plata

Raiffeisen Bank a publicat pe site informatii utile despre darea in plata in care incurajeaza clientii cu probleme sa discute cu specialistii pentru a gasi solutii de a evita darea in plata si pierderea locuintei. Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici pentru vizualiza articolul integral […]

13 mai 2016

Ce mai mare finanţare din agrobusiness: Traderul de cereale Nidera împrumută 110 milioane de dolari de la Raiffeisen, UniCredit şi ING

Nidera Romania, divizia locala a gigantului trader chinezo-olandez de cereale, intenţionează să semneze un contract de împrumut de 110 milioane de dolari cu banca Raiffeisen, UniCredit şi ING, bani care vor fi utilizaţi pentru „realizarea unor proiecte/tranzacţii viitoare la nivelul societăţii”, potrivit unor informaţii publicate în Monitorul Oficial. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" […]

13 mai 2016

Adevărul energetic al României. O casă din Moldova consumă cu 40% mai puţină energie decât una din Bucureşti

Împărţirea bogăţiei din România este oglindită şi de consumul de energie la nivelul populaţiei. Astfel, potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), un consumator casnic din regiunea Moldovei are nevoie lunar de circa 96 kWh, în timp ce unul din zona Muntenia Sud, regiune în care este inclus şi Bucureştiul, […]

13 mai 2016

Corpul de control al premierului face verificari la Ministerul Sanatatii

Corpul de control al premierului face verificari legate de decizii luate in minister de-a lungul a mai multor ani. Premierul Dacian Ciolos, care asigura si interimatul la Ministerul Sanatatii, a sosit la sediul ministerului pentru o vizita de lucru. La... Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click […]

13 mai 2016

UniCredit: Proiectul legii darii in plata a sustinut cresterea economica din primul trimestru

Proiectul legii darii in plata a speriat cumparatorii de locuinte, care s-au inghesuit sa faca achizitii prin programul Prima Casa in primele luni ale anului si au sustinut astfel accelerarea cresterii economice peste asteptari, potrivit analistilor... Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici pentru vizualiza articolul […]

13 mai 2016

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, este audiat la DNA

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a ajuns, vineri dimineaţa, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a da declaraţii într-un dosar de corupţie. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, este audiat la DNA".

13 mai 2016

Cel puţin 12 persoane, ucise în urma unui atac terorist în nordul Irakului

Trei oameni înarmaţi au deschis focul într-o cafenea din nordul Irakului, omorând cel puţin 12 persoane şi rănind alte 25, potrivit surselor de la faţa locului, citate de Reuters online. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Cel puţin 12 […]

13 mai 2016

Oficial ungar: Respingerea cotelor obligatorii de migranţi nu înseamnă un vot îndreptat împotriva UE

Ideea că respingerea cotelor obligatorii de migranţi cu ocazia viitorului referendum din Ungaria ar fi un vot îndreptat împotriva Uniunii Europene este "un nonsens," a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs, citat de agenţia de ştiri MTI. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click […]

13 mai 2016

Compania Hexi Pharma a fost pusă sub învinuire de procurori

Firma Hexi Pharma a fost pusă sub învinuire de procurorii de la Parchetul General, au declarat, vineri, surse judiciare pentru MEDIAFAX. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Compania Hexi Pharma a fost pusă sub învinuire de procurori".

13 mai 2016

Dosar de insolvenţă: Hexi Pharma, datorii de peste 23 de milioane de lei

Potrivit informaţiilor care apar în cererea de insolvenţă, firma Hexi Pharma ar avea datorii de 23.426.229 lei, primul termen din dosar urmând să aibă loc la data de 17 mai, la Tribunalul Bucureşti. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - […]

13 mai 2016

Economia a crescut spectaculos cu 4,3% în primul trimestru, susţinută de consum

Produsul intern brut (PIB) a crescut cu 4,3% în serie brută în primul trimestru din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce în serie ajustată avansul a fost de 4,2%, arată datele Institutului Naţional de Statistică publicate astăzi. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in […]

13 mai 2016

Economia Germaniei a crescut cu 0,6%- Italia a avut o creştere de 0,3%

Economia Germaniei a crescut la începutul lui 2016 în ce mai rapid ritm din ultimii doi ani, scrie Bloomberg. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Economia Germaniei a crescut cu 0,6%- Italia a avut o creştere de 0,3%".

13 mai 2016

Ambasada SUA, dezamăgită de moneda BNR dedicată lui Manoilescu, promotor al "ideologiei fasciste"

Decizia Băncii Naţionale de a emite o monedă pentru a-l omagia pe fostul guvernator Mihail Manoilescu a determinat Ambasada SUA să-şi exprime "dezamăgirea" pentru că acesta "a promovat şi a contribuit activ la ideologia fascistă şi sentimentul antisemit în România". Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click […]

13 mai 2016

OTP Bank a inregistrat in Romania un profit in crestere cu peste 50% in primul trimestru, la 1,97 milioane euro

OTP Bank a inregistrat in Romania un profit net in crestere cu 53% in primul trimestru, fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 616 milioane de forinti (1,97 milioane euro ), sustinut de avansul cu 27% al veniturilor si scaderea cheltuielilor... Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul […]

13 mai 2016

Alin Stanciu, FashionUP: "Am primit o investitie semnificativa anul trecut care ne-a ajutat sa crestem"

Alin Stanciu, CEO FashionUP, a fost invitatul Wall-Street 360 in saptamana curieratului si comertului electronic. El a vorbit despre performanta magazinului Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul – “Alin Stanciu, FashionUP: "Am primit o investitie semnificativa anul trecut care ne-a […]

13 mai 2016

Cota de piaţă a Volkswagen scade la minimul ultimilor cinci ani

Cota de piaţă a Volkswagen a scăzut pentru a opta lună consecutivă de la debutul scandalului emisiilor, în condiţiile în care BMW şi Mercedes au câştigat teren cu o nouă serie de vehicule sport, scrie Bloomberg. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul […]

13 mai 2016

Petrolul scade din nou, după ce joi a închis la maximul ultimelor şase luni

Preţul petrolului a scăzut cu 1%, la 46,22 de dolari barilul, după ce joi a încheiat la maximul ultimelor şase luni, scrie Bloomberg. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Petrolul scade din nou, după ce joi a închis la […]

13 mai 2016

Urgent Cargus investeste 2 mil. euro pentru a imbunatati procesul de livrare a expedierilor

Urgent Cargus investeste 2 milioane euro in 1.500 scannere Intermec cu capabilitati de captura foto 2D, pentru a imbunatati procesul de livrare a expedierilor. Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul – “Urgent Cargus investeste 2 mil. euro pentru a imbunatati […]

13 mai 2016

Povestea unuia dintre primii oameni care apeleaza la Legea darii in plata: ,,Vreau o viata normala!". Ghid de dare in plata

Vineri, 13 mai, este prima zi in care romanii inglodati in datorii pot da bancii imobilele ipotecate pentru a scapa de ratele greu de suportat. Multi dintre datornici nu vor sa ramana fara locuinte, isi doresc sa negocieze cu banca pentru o rata mai... Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral […]

13 mai 2016

Ambasada SUA, dezamagita de decizia Bancii Nationale Romane de a-l onora pe Mihail Manoilescu, promotor al ideologiei fasciste

Ambasada SUA a declarat ca isi exprima dezamagire cu privire la decizia Bancii Nationale a Romaniei, care a decis sa il onoreze pe Mihail Manoilesc, fost guvernator al Bancii Nationale din perioada interbelica, misiunea diplomatica subliniind ca... Acest articol publicat in categoria “Revista Presei” poate fi citit integral pe site-ul “Wall-Street.ro“. Click aici pentru vizualiza […]

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro