20 august 2020

Germania și Franța vor mai mulți bani și mai multă putere pentru OMS

Germania și Franța vor ca Organizația Mondială a Sănătății (OMS) să primească mai mulți bani și mai multă putere, în cadrul măsurilor de reformă ale organizației, după ce pandemia de Covid-19 a scos în evidență lacunele financiare și legale ale agenției ONU, potrivit unui document intern obținut de Reuters. Citeste integral pe profit.ro - Germania […]

20 august 2020

Afaceri de la zero. Petra Boantă, fost librar în Oradea, a creat un dicţionar al emoţiilor pentru copii şi pasul următor a fost un business de la zero în zona educaţiei şi dezvoltării personale

„Totul a început de la a scrie un dicţionar de emoţii pe înţele­sul copiilor. Am fost inspi­ra­tă de jobul pe care l-am avut înainte de a porni afacerea. Eram înconjurată de materiale bazate pe emoţii, dar nu exista niciun dicţionar care să le explice copiilor ce înseamnă fiecare emoţie în parte“, povesteşte Petra Boantă, absol­ven­tă […]

20 august 2020

Sorin Pâslaru, redactor-şef al ZF: Cum se arată acum în pandemie că evitarea plăţilor de contribuţii sociale produce daune mai mari decât evaziunea la TVA, atât economice, cât şi sociale

Discuţie într-o sucursală bancară. O familie vrea să ia un credit de consum de 40.000 lei. „Cu salariul dumneavoastră nu vă încadraţi decât la maximum 20.000 lei“, spune funcţionara, „pentru că pragul maxim de îndatorare este de 40% din venit“. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click […]

20 august 2020

Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie: Virusul se transmite mai greu în luna august. Numărul bazal de reproducere s-a stabilizat

Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, spune că, de la începutul lunii, numărul bazal de reproducere a virusului s-a stabilizat la cifra 1. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie: Virusul se […]

20 august 2020

Statistică: Numărul de locuri de muncă vacante a scăzut cu aproape 38% în T2/2020 faţă de T2/2019

Numărul de locuri de muncă vacante a fost de 34.164 în trimestrul al doilea al anului 2020, în scădere cu peste 20.800 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (-37,8%), conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici […]

20 august 2020

Democratul Joe Biden a intrat oficial în luptă contra lui Trump pentru preşedinţia SUA. Va fi mai bun pentru Europa?

Democraţii americani l-au nominalizat oficial pe Joe Biden pentru preşedinţia SUA, pe care acesta va încerca să o cucerească, pentru a treia oară, în alegerile din noiembrie. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Democratul Joe Biden a intrat oficial […]

20 august 2020

Ce aduce bun şi ce aduce rău munca de acasă. O poveste din Silicon Valley

Silicon Valley este de mult timp centrul dezvoltării tehnologice din SUA. Pandemia a obligat companiile să-şi flexibilizeze programul de lucru şi modul în care oamenii talentaţi lucrează. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Ce aduce bun şi ce aduce […]

20 august 2020

ROBOR la 3 luni s-a menţinut la 1,99%. ROBOR la 6 luni a coborât la 2,06%

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a staţionat şi ieri la 1,99%, după ce săptămâna trecută a coborât sub 2%. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul […]

20 august 2020

Start în campania electorală pentru locale, alegeri care ar urma să coste, potrivit evaluării Autorităţii Electorale Permanente, 220 mil. lei

La 18 august s-a încheiat etapa pentru înscrierea candidaţilor în cursa pentru alegerile locale din 27 septembrie. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Start în campania electorală pentru locale, alegeri care ar urma să coste, potrivit evaluării Autorităţii Electorale […]

20 august 2020

Sud-africanii de la NEPI Rockcastle, care au mai multe centre comerciale în România, au vândut obligaţiuni verzi de 500 mil. euro pe 7 ani la o dobândă de 3,375%

Sud-africanii de la NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, care deţin inclusiv Mega Mall şi Promenada din Bucureşti dar şi noul Promenada Sibiu, au încheiat cu succes o emisiune de obligaţiuni verzi de 500 mil. euro pe 7 ani, cu o dobândă fixă de 3,375% pe an. Acest articol publicat […]

20 august 2020

Nou Cod Silvic: Furtul de arbori devine faptă penală

Furtul de arbori va intra direct sub incidență penală, indiferent de prejudiciu, iar camioanele sau tirurile cu care sunt transportați arborii tăiați ilegal vor putea fi confiscate, potrivit Noului Cod Silvic aprobat de Parlament. Citeste integral pe profit.ro - Nou Cod Silvic: Furtul de arbori devine faptă penală

20 august 2020

O companie australiană a devenit furnizor de tehnologie pentru academiile sportive maghiare

Compania australiană de analiză a performanţei sportive Catapult a anunţat că a câştigat un contract pentru furnizarea de servicii de analiză video şi tehnologie portabilă pentru 16 academii sportive şi echipe maghiare, potrivit agenţiei de ştiri MTI. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza […]

20 august 2020

DECIZIE Dispare un aviz la angajarea lucrătorilor din Republica Moldova, Serbia și Ucraina

După dezbateri de peste doi ani și reveniri asupra deciziei, condiția obținerii avizului de angajare pentru lucrătorii transfrontalieri din Republica Moldova, Ucraina și Serbia, angajați temporar, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, a fost eliminată de către Parlament prin adoptarea unui proiect de lege. Citeste integral pe profit.ro - DECIZIE Dispare […]

20 august 2020

Draghi, fostul şef al BCE: Doar datoriile „bune“ pot salva economia Europei

Fostul şef al Băncii Centrale Europene italianul Mario Draghi a cerut guvernelor europene să se asigure că datoriile colosale pe care ţările le acumulează din cauza pandemiei sunt investite în modernizarea economiilor, astfel încât generaţiile viitoare să poată beneficia de ele, scrie Euractiv. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in […]

20 august 2020

ANCOM a primit o singură ofertă pentru noul sediu, dar neconformă. Posibil ca procedura să fie reluată în viitor

Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) ar putea relua licitația pentru achiziția unui imobil cu destinația de sediu central al instituției, după ce, la prima procedura, estimată 138,7 milioane de lei, TVA inclusă, s-a inscris un singur ofertant, a cărui documentație a fost însă neconformă cu prevederile caietul de sarcini. Termenul de depunere a ofertelor […]

20 august 2020

Institutul ifo: Landul Bavaria, capitală a industriei auto germane, are cei mai mulţi salariaţi cu program redus

Bavaria este landul german cu cei mai mulţi angajaţi cu program redus, conform datelor publlicate de Institutul ifo. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Institutul ifo: Landul Bavaria, capitală a industriei auto germane, are cei mai mulţi salariaţi cu […]

20 august 2020

Compania germană de armament Rheinmetall va produce vehicule de luptă pentru infanterie Lynx în Ungaria pentru 2 miliarde de euro

Guvernul Ungariei a semnat un acord cu compania germană din industria de apărare Rheinmetall pentru producerea pe plan local de vehicule de luptă pentru infanterie Lynx în cadrul unui program de peste 2 miliarde de euro. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul […]

20 august 2020

Criza Coronavirus - LIVE TEXT: Record de infectări în Republica Modova

Citeste integral pe profit.ro - Criza Coronavirus - LIVE TEXT: Record de infectări în Republica Modova

20 august 2020

Criza Coronavirus - LIVE TEXT: Record de infectări în Republica Moldova

Citeste integral pe profit.ro - Criza Coronavirus - LIVE TEXT: Record de infectări în Republica Moldova

20 august 2020

Criza Coronavirus - LIVE TEXT: Număr ridicat de infectări în continuare în România

Citeste integral pe profit.ro - Criza Coronavirus - LIVE TEXT: Număr ridicat de infectări în continuare în România

20 august 2020

Criza Coronavirus - LIVE TEXT: România - număr ridicat de infectări în continuare

Citeste integral pe profit.ro - Criza Coronavirus - LIVE TEXT: România - număr ridicat de infectări în continuare

20 august 2020

Criza Coronavirus - LIVE TEXT: Grecia introduce noi restricții în stațiuni turistice

Citeste integral pe profit.ro - Criza Coronavirus - LIVE TEXT: Grecia introduce noi restricții în stațiuni turistice

20 august 2020

Pe Profit Insider: Declin al producătorului Amigo și Doncafe

Declin al producătorului Amigo și Doncafe. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize […]

20 august 2020

ING crește estimarea de deficit bugetar și avertizează că evoluțiile politice ar putea pune noi presiuni pe ratingul suveran

ING Bank România vede deficitul la peste 9% din produsul intern brut în acest an, după ce pensiile ar urma să crească cu 14%, și o datorie publică aproape de 50% din PIB anul viitor. Posibila demitere a Guvernului și apropierea alegerilor complică evoluțiile pe termen scurt și presiunea pe ratingul suveran este în creștere. […]

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro