Alexandrion Group, business fondat de Nawaf Salameh, cu o cifră de afaceri de peste 200 mil. euro la nivel global, şi-a pus un obiectiv măreţ pentru următorii zece ani: să asigure 10% din producţia globală de băuturi alcoolice în patru categorii şi anume brandy, single malt, rom şi vodcă. Acest articol publicat in categoria "Revista […]
Spitalul Regina Maria Cluj, inaugurat în 2019, cea mai mare investiţie greenfield de pe piaţa locală a serviciilor medicale private din acel an, care a deschis recent a cincea sală de operaţie, a ajuns la 7.000 de intervenţii chirurgicale realizate în cei cinci ani de activitate şi a deservit peste 250.000 de pacienţi în ambulatoriul […]
Distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia vizează acordarea unui dividend cu randament net de 6,5%. Citeste integral pe profit.ro - Farmaceutica Remedia distribuie dividende mai mari decât profitul net din anul 2023
Dividendele acordate de companii au crescut, anul trecut, cu 5% la nivel mondial, până la un nivel record de 1.660 de miliarde de dolari, iar Microsoft a recâștigat titlul de cel mai mare plătitor de dividende. Citeste integral pe profit.ro - Dividendele acordate de companii la nivel global au crescut anul trecut și sunt estimate […]
O strategie mai puțin așteptată din partea unui producător auto care se pregătește să treacă complet la propulsia electrică a fost dezvăluită de presa din Italia. Fiat e500, modelul exclusiv electric lansat de italieni, va primi o motorizare pe benzină. Citeste integral pe profit.ro - Fiat întoarce roata: pregătește o versiune cu benzină pentru modelul […]
Transportatorul național de gaze naturale, Transgaz, acordă dividend cu randament mai mic de 2%. Citeste integral pe profit.ro - Rată de distribuție a profitului de 40% la Transgaz
Transportatorul național de țiței prin conducte, Conpet, vizează acordarea de dividende de peste 10 milioane euro. Citeste integral pe profit.ro - Dividend cu randament de 7% de la Conpet. Câți bani iau fondatorii Dedeman
Primul microbuz electric al Volkswagen a primit o nouă versiune de caroserie, numită GTX, care are inclusiv ampatament lung și poate transporta până la 7 persoane plus bagaje. Citeste integral pe profit.ro - FOTO VW a prezentat noul ID.Buzz GTX
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, și președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, au inițiat un proiect legislativ care reglementează un nou cadru juridic pentru ”amenajarea, administrarea și conservarea traseelor pedestre de interes național în scop recreativ”, în scopul valorificării patrimoniului turistic, ca activitate de sine stătătoare sau corelată cu cea de cicloturism sau de […]
Sindromul “burnout” este o afecțiune psihologică care rezultă din stresul cronic la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes. Deși nu este clasificat oficial, încă, precum o afecțiune medicală, este recunoscut pe scară largă ca un risc profesional major. Cultura organizațională joacă un rol esențial în dezvoltarea și prevenirea burnout-ului. Iată cum […]
Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Sorin Pâslaru, ZF: 1.000 de firme, 1.000 de poveşti, 1.000 de faţete ale businessului românesc. Fiecare este locomotiva unei direcţii, realizarea unui vis sau pur şi simplu folosirea unei resurse. Ele sunt ţesătura […]
Banca Centrală Europeană a încercat să tempereze speculaţiile privitoare la o viitoare serie de reduceri de dobânzi chiar dacă aceasta a admis că există date încurajatoare legate de o încetinire a scumpirilor şi creşterilor salariale, scrie Reuters. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza […]
Ideea de a deschide acest spaţiu a venit dintr-o nevoie personală. Devenind tată a doi băieţi, care acum au 5 şi 7 ani, Alexandru Adam s-a confruntat cu ceea ce orice părinte are de trecut şi anume lunga vacanţă de vară a copiilor şi cu nevoia de a umple constructiv acest timp liber. Acest articol […]
Anish Giri (29 de ani), un mare maestru de şah care joacă sub steagul Olandei, a descoperit şahul la o vârstă fragedă pentru că părinţii săi aveau o tablă de şah în casă, iar el a fost intrigat mereu de diverse jocuri şi puzzle-uri, ceea ce a făcut ca a apropierea faţă de şah să […]
A descoperit şahul la 3 ani, când tatăl ei juca frecvent şah, moment în care Sara Şunea a devenit curioasă de acest joc Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "#superstories. Business sportiv. Pariul ZF pe viitorii campioni. Sara Şunea, […]
După ce autorizaţiile de construcţie au scăzut abrupt în 2022 şi 2023, Irinel Gheorghe, directorul general al distribuitorului de materiale de construcţii Sipex (simbol bursier SPX), consideră că anul acesta s-ar putea dovedi bun pentru industria în care activează compania, numind în acest sens aportul adus de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Programul […]
Youni, platformă de consiliere pentru acces la studii în străinătate, a devenit partener educaţional al Federaţiei Române de Tenis, astfel că sportivii legitimaţi în cadrul federaţiei vor beneficia de consiliere în alegerea obiectivelor educaţionale. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul […]
Startup-ul Rocco, care dezvoltă aplicație pentru comenzi digitale în restaurante și cafenele, vizează atragerea unei runde de finanțare, dar și extinderea pe piețele externe. Citeste integral pe profit.ro - VIDEO PROFIT LIVE Robert Marian, fondator Rocco: Suntem în discuții cu un angel investor. Nu se mai dau așa mulți bani, investitorii vor garanții înainte. După […]
Mesaj către investitori. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive. […]
Compania germană Trilux, unul dintre liderii pieței europene de produse și sisteme de iluminat, a intrat în România, relevă date analizate de Profit.ro. Decizia Trilux vine în contextul în care compania are în construcție, în Polonia, prima sa fabrică din Europa Centrală și de Est, care va alimenta piețele în creștere semnificativă din regiune. Citeste […]
Germania a decretat un plan de alertă. În Italia se ia în considerare în prezent o taxă similară. Citeste integral pe profit.ro - Cum scumpește Germania gazul inclusiv pentru România
Investitorul israelian Shmuely David Hay, care a acumulat înainte de criza imobiliară din 2008 zeci de hectare de terenuri în București și împrejurimi, a început construcția unui ansamblu rezidențial cu 74 de vile în Otopeni, la scurt timp după semnarea a două parteneriate importante pentru un aparthotel în centrul Bucureștiului și un ansamblu rezidențial major […]
Liderii Uniunii Europene au convenit să invite Bosnia să deschidă negocierile de aderare la UE, subliniind în același timp că țara balcanică va trebui să întreprindă mai multe reforme înainte de începerea propriu-zisă a discuțiilor, relatează Reuters. Citeste integral pe profit.ro - Liderii UE invită Bosnia să deschidă negocieri de aderare, un pas istoric
Liderii UE au ajuns la un acord de principiu pentru a rechiziționa o mare parte din profiturile excepționale generate de activele rusești înghețate și a le da Ucrainei, relatează The Guardian. Citeste integral pe profit.ro - Acord - UE acceptă, în principiu, să dea Ucrainei profiturile din activele rusești înghețate. Ungaria a avut din nou […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro