PayPoint, prezentă pe piaţa din România din 2007, vrea să îşi extindă serviciile de plată a facturilor la utilităţi şi telecom şi în acelaşi timp poartă discuţii pentru încheierea de parteneriate şi cu furnizorii de electricitate, au declarat, luni, oficialii companiei britanice. "Vrem parteneriate cu locaţii aflate în apropierea consumatorilor finali, iar astfel de locaţii nu le poţi găsi întotdeauna în benzinării şi supermarketuri. Avem discuţii şi cu furnizorii de energie. Potenţialul pieţei româneşti este foarte mare. Vrem o cotă cât mai mare din piaţă", a declarat, luni, directorul general executiv al companiei britanice PayPoint, Dominic Taylor, într-o conferinţă de presă.
Compania intenţionează să deschidă noi unităţi în mediul rural şi urban, inclusiv în benzinării şi supermarketuri, şi este interesată în special de amplasamente în apropierea consumatorilor finali.
"Am ales să investim în România pentru că studiul pieţei a arătat, pe lângă potenţialul uriaş al pieţei, şi compatibilitatea dintre serviciile oferite de PayPoint şi nevoile consumatorilor. Avem deja contracte semnate cu unii dintre cei mai importanţi furnizori locali de servicii şi utilităţi şi continuăm negocierile pentru a ne extinde atât serviciile, cât şi reţeaua de retaileri", a spus Taylor.
PayPoint, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa de servicii preplătite pentru telecom, prin intermediul subsidiarei sale Pay Store, a lansat în România serviciul naţional de plată electronică a facturilor în puncte de retail. Acesta este primul serviciu multi-client activ pe piaţa locală, facilitând plata în acelaşi punct a tuturor facturilor emise de furnizorii de servicii şi utilităţi cu care compania are semnate contracte.
PayPoint a intrat pe piaţa din România prin achiziţia, anul trecut, a firmei Pay Store. PayPoint are deja acorduri cu Romtelecom, Distrigaz Sud, UPC şi Zapp şi are acoperire naţională. Compania oferă acest tip de servicii de peste 12 ani în Marea Britanie.
În România, managementul companiei este asigurat integral de români. Potrivit reprezentanţilor Pay Point, subsidiara locală, Pay Store are începând de luni, în funcţia de director general, pe Mugur Dogariu, care anterior a lucrat în ultimii şapte ani şi jumătate la Nestle.
"Ce ne-a determinat să venim în România este economia dinamică, dezvoltarea sistemelor de plată şi faptul că 95% din români preferă să plătească facturile în numerar", a spus directorul de operaţiuni al Pay Store, Lorraine Buhagiar, în conferinţa de presă. Ea a adăugat că Pay Point are circa 1.000 de locaţii unde se pot plăti facturi în România, iar până la încheierea actualului an fiscal (martie 2008-martie 2009) vrea să deţină 2.500 de unităţi.
Compania are peste 4.000 de terminale pentru reîncărcarea cartelelor şi la 1.000 dintre acestea se pot face şi plăţi de facturi în România. Până în primăvara anului viitor, firma intenţionează să deschidă încă 1.500 de unităţi.
PayPoint activează în Marea Britanie, Irlanda şi România şi a avut în 2007-2008 un rulaj de 7,5 miliarde de lire sterline, faţă de 5,2 miliarde lire sterline în 2006-2007. Avantajele sistemului PayPoint constau în reducerea timpului pentru plata facturilor şi lipsa costurilor suplimentare pentru utilizatori. Clienţii pot plăti mai multe tipuri de facturi în acelaşi loc şi consumatorul final nu trebuie să plătească nicio taxă atunci când plăteşte facturile.
Pe lângă serviciul de plată a facturilor, Pay Store va continua să ofere servicii complete de reîncărcare electronică a SIM-urilor preplătite pentru toţi jucătorii din industria de telefonie mobilă care furnizează acest tip de produse (Cosmote, Orange şi Vodafone), precum şi servicii de încărcare electronică pentru telefonia fixă cu acces internaţional şi internet.
Compania a avut circa 503 milioane de tranzacţii în 2007-2008 (până la finele lunii martie) şi are peste 1.000 de acorduri cu furnizori de servicii şi utilităţi. În această perioadă compania a avut un profit înainte de taxe de 30 milioane lire sterline, faţă de 27 milioane lire sterline în perioada similară din 2006-2007.
Din septembrie 2004 PayPoint este listată la Bursa din Londra.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro