Preşedintele Rompetrol Dinu Patriciu a declarat, miercuri , la Iaşi, că nu este de acord cu eliminarea rovinietei şi introducerea acestei taxe în preţul carburanţilor. "Nouă, producătorilor, nu ne convine să devenim perceptori fiscali. Nu cred că acesta este rolul nostru", a spus preşedintele Rompetrol, într-o conferinţă de presă la Iaşi.
Transportatorii rutieri au elaborat un protocol care conţine 11 revendicări, printre care eliminarea plăţii rovinietei pentru drumurile naţionale, eliminarea totală a restricţiilor de circulaţie a camioanelor, anularea taxei de înmatriculare pentru vehiculele cu Euro 4 şi Euro 5, asigurarea transparenţei colectării accizelor din carburanţi şi monitorizarea de către asociaţiile patronale din transporturi a utilizării acestora pentru construcţia şi întreţinerea drumurilor.
Preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu, a susţinut, la începutul lunii aprilie, că reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor ar fi de acord cu eliminarea rovinietei şi încasarea taxei din preţul carburantului.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro