Compania suedeza de investitii Oresa Ventures a preluat o participatie importanta la firma de brokeraj bancar Gemini Capital Consult, valoarea investitiei fiind in prima faza de trei milioane de euro, au anuntat, marti, companiile. Partile nu au precizat ponderea participatiei Oresa in capitalul social al Gemini. "Nu putem sa facem public procentul pe care l-am preluat. Suntem acum doi parteneri egali in companie. Mai mult de jumatate din suma de trei milioane de euro va fi alocata majorarii de capital", a declarat, intr-o conferinta de presa, Cornel Marian, director de investitii al Oresa Ventures.
Tranzactia a presupus cumpararea de actiuni de la doi oameni de afaceri romani, fosti parteneri ai fondatorului si ai directorului general al companiei, Anca Bidian, precum si o majorare de capital social, in scopul finantarii planurilor de investitii.
"Piata de brokeraj de credite are o perspectiva de crestere foarte importanta in Romania, dat fiind ca in Polonia, de exemplu, 20% din creditele ipotecare sunt acordate prin intermediul brokerilor. Vrem ca in cativa ani sa crestem afacerea de cinci sau chiar sase ori", a spus Marian.
Reprezentantii Oresa considera ca piata romaneasca va ajunge la nivelul celei din Polonia in urmatorii cinci ani. El a mentionat ca unul dintre motivele pentru care Oresa a decis intrarea in actionariatul companiei este pozitia de lider de piata a Gemini, care detine, potrivit propriilor estimari, o cota de 90%.
Compania a intermediat de la infiintare (2003), credite in valoare de 100 de milioane de euro pentru 35.000 de clienti.
"Pentru acest an ne propunem o crestere cu 30% a volumului creditelor intermediate fata de nivelul de 100 de milioane inregistrat in trei ani. Ne vom axa in special pe credite ipotecare si pe finantarea bunurilor de consum. De asemenea, dorim sa ne dublam numarul consultantilor de la 100 la 200, astfel incat sa avem o cat mai buna acoperire atat a Bucurestiului, cat si a tarii, prin dublarea numarului de sucursale", a spus Anca Bidian, directorul general al Gemini.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro