Oferta Transgaz a fost suprasubscrisă de peste 17 de ori

7 decembrie 2007

Oferta publică iniţială de acţiuni Transgaz, cea mai mare din istoria Bursei de Valori Bucureşti /BVB/, a fost suprasubscrisă de peste 17 ori, conform datelor casei de brokeraj Intercapital Invest, din grupul de intermediari, iar sumele atrase din piaţa de capital se situează la peste 1,112 miliarde euro (3,907 miliared lei). Marii investitori au suprasubscris de 24,3 ori numărul de acţiuni oferite în 'tranşa mare', a plasamentelor cu valoare individuală de peste 500.000 de lei, iar micii investitori au suprasubscris de 6,77 ori numărul de acţiuni oferite în 'tranşa mică', reprezentând subscrierile între 2.112,12 lei (echivalentul a 11 acţiuni) şi 500.000 lei.

La închiderea ofertei, cei care au depus bani pentru cumpărarea de acţiuni Transgaz vor primi un număr de acţiuni mai mic, în funcţie de gradul de suprasubscriere.

Cei care au subscris acţiuni la Transgaz, în cadrul ofertei publice iniţiale, ar putea obţine foarte rapid, în câteva săptămâni, randamente de peste 15 la sută, prin vânzarea pe bursă a drepturilor de alocare ataşate, apreciază brokerii societăţilor de servicii de investiţii financiare.

Bursa de Valori Bucureşti ar putea tranzacţiona începând din 19 decembrie drepturi de alocare aferente ofertei publice iniţiale de acţiuni Transgaz. Drepturile de alocare, o premieră pentru piaţa bursieră autohtonă, sunt instrumente financiare care permit scurtarea perioadei dintre închiderea unei oferte publice şi începerea tranzacţionării la bursă, de la două luni la numai şapte zile lucrătoare.

Noile instrumente, 'importate' de pe piaţa poloneză de capital, au fost introduse din cauza duratei de timp mari de înregistrare a majorării capitalului social la instituţiile implicate - Oficiul Registrului Comerţului, CNVM şi Depozitarul Central, care conduce la întârzierea admiterii la tranzacţionare la BVB a noilor acţiuni emise. Practic, investitorii stau cu banii blocaţi între două şi şase luni de zile, iar noile instrumente fac posibil ca dreptul de a primi în viitor o acţiune să poată fi înstrăinat.

Compania Transgaz şi-a propus să obţină de pe bursă circa 67 de milioane de euro, în cadrul celei mai mari oferte publice de acţiuni de pe piaţa de capital autohtonă, desfăşurată în perioada 26 noiembrie - 7 decembrie.

Oferta Transgaz a cuprins 1,177 milioane acţiuni, la un preţ de 191,92 lei/acţiune, valoarea totală fiind de 225,96 milioane lei.

Listarea la bursă a pachetului de 10 la sută din acţiunile Transgaz are ca scop atragerea de fonduri pentru investiţiile pe care compania intenţionează să le realizeze în anii următori, iar preţul ofertei a fost stabilit pe baza rentabilităţii şi potenţialului companiei, precum şi pe evoluţiile estimate ale preţurilor în sector.

Acţiunile Transgaz au fost repartizate în două tranşe - 60 la sută din numărul total al titlurilor oferite investitorilor cu subscrieri de peste 500.000 lei, iar restul de 40 la sută investitorilor mici - cu subscrieri între 2.112,12 lei (echivalentul a 11 acţiuni) şi 500.000 lei.

Acţiunile au putut fi subscrise între 130 de locaţii din 71 oraşe, aparţinând grupului de distribuţie format din Raiffeisen Bank, Raiffeisen Capital&Investment (RCI) şi casa de brokeraj Intercapital Invest.

Avantajele investiţiei în acţiuni Trangaz sunt poziţia de piaţă sigură - monopol pe piaţa transportului gazelor naturale, veniturile stabile şi predictibile ale companiei, strategia axată pe investiţii în Sistemul Naţional de Transport, politica de dividende atractivă, de minimum 50 la sută din profit, expunerea unică în regiune şi faptul că este cea mai mare ofertă publică de la BVB.

Transgaz operează Sistemul Naţional de Transport în baza unui acord de concesiune valabil până în anul 2032 şi are o capacitate de transport de 40 miliarde metri cubi anual.ROMPRES

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro