Oferta de locuinte scoase la vanzare in Capitala a urcat cu pana la 65%, preturile au scazut usor

9 iulie 2008

Oferta de locuinţe scoase la vânzare în Capitală s-a majorat cu până la 65% în luna iunie faţă de mai 2008, în condiţiile unor diminuări ale preţurilor solicitate de proprietari cuprinse între 1,5% şi 6,2%, potrivit datelor firmei agenţie.net, specializată în servicii imobiliare. Segmentul cu cele mai multe apartamente lansate la vânzare în luna iunie este cel al locuinţelor de două camere. Astfel, în luna iunie au fost înregistrate 1.538 de oferte, în creştere cu 45,2% faţă de mai, rezultă din anunţurile imobiliare publicate de persoanele particulare în presa scrisă şi pe Internet, conform firmei.
Numărul de garsoniere scoase la vânzare s-a majorat în intervalul analizat cu 59,5%, de la 563 la 898, iar cel al apartamentelor de trei camere a urcat cu 60,7%, la 1.080. Oferta de vânzare a apartamentelor de patru camere a inclus 268 de unităţi în iunie, faţă de 211 de locuinţe în mai.

 

Totodată, numărul de case sau vile scoase la vânzare a urcat cu 65%, la 689, iar cel al ofertelor terenurilor propuse la tranzacţionare s-a majorat cu 88%, la 956.
În ceea ce priveşte preţurile solicitate de proprietari, cel mai mult a scăzut cel al apartamentelor de patru camere, mai mic cu 6,2% în iunie faţă de luna mai. Astfel, dacă în luna mai preţul mediu cerut a fost de 192.000 euro, în iunie a scăzut la 180.000 de euro. Comparativ, preţul mediu avansat în iunie 2007 se situa la 150.000 de euro pe acest segment.

 

Preţul mediu solicitat de proprietari a scăzut la 72.000 de euro (-5,2%) pe segmentul garsonierelor, la 114.000 euro pentru unităţile de două camere (-1,7%) şi la 148.000 de euro pentru apartamentele de trei camere (-2,6%). La nivelul lunii iunie 2007, preţul mediu cerut pentru un apartament de două camere era de 85.000 de euro, respectiv 118.000 euro şi 150.000 euro pentru apartamentele de trei şi patru camere.

 

"Trendul descrescător al preţurilor pentru apartamente este unul fără precedent în ultimii ani. Deşi scăderea din această lună a preţurilor nu este una dramatică, ea confirmă blocajul înregistrat pe piaţă în această perioadă şi este de aşteptat să continue ajungând în toamnă până la nivelul mediu al preţurilor înregistrat anul trecut", se arată în raportul de monitorizare.

 

Potrivit sursei citate, datele reprezintă numărul de oferte imobiliare din Bucureşti, publicate de persoanele particulare în presa scrisă şi pe Internet, iar preţul mediu este obţinut pe baza sumelor solicitate de proprietari.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro