Refuzul personalului medical de a practica sau asista o întrerupere de sarcină la cerere este una din cel mai des întâlnite situaţii conflictuale între drepturile medicului şi cele ale pacientului. Acest refuz poartă numele de "obiecţie pe motive de conştiinţă" sau "obiecție morală" şi are la bază contradicţia între solicitarea pacientului şi principiile religioase sau morale ale personalului medical, respectiv între autonomia medicului și presupusa "binefacere" a pacientului.
"Obiecţia pe motive de conştiinţă este un simbol al libertăţii personalului medical şi totodată al supremaţiei dreptei judecăţi asupra unei legi injuste", apreciază autorii, cu referire la legea care permite avortul la cerere. "Viaţa umană, în toate stadiile sale de dezvoltare, merită cel mai înalt grad de protecţie. Pentru acei membri ai personalului medical care au experienţă imediată în asistarea sarcinii şi naşterii, care zi de zi sunt martori ai miracolului vieţii şi împărtăşesc credinţa că avortul este un act de ucidere deliberată, posibilitatea ca o astfel de solicitare să fie refuzată este salutară."
Deşi este, încă, o excepție în România, obiecţia morală a devenit aproape o regulă în numeroase ţări ale Europei Occidentale, unde chiar și mai bine de jumătate din personalul de specialitate nu practică avortul. De asemenea, există tot mai multe instituții sanitare în care nu se fac întreruperi de sarcină.
Lansat în contextul controversei produse recent prin acuzaÈ›ia de malpraxis asupra unui medic ginecolog de la maternitatea spitalului de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" (GiuleÅŸti), materialul informativ "ObiecÅ£ia de conÅŸtiinţă - drept fundamental al personalului medical", este conceput sub ... » citeste tot comunicatul pe LivePR.ro - ObiecÅ£ia de conÅŸtiinţă - drept fundamental al personalului ...
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro