O fabrica din Romania, care produce obiecte din ceramica, poate fi considerata un exemplu de succes in afaceri. Fabrica de langa Sighisoara, construita in era comunista livreaza milioane de cesti, pahare si farfurii catre cele mai important lanturi de retail din lume. De anul trecut, Cesiro SA isi distribuie produsele si catre Tesco, cel mai mare retailer din Europa Centrala, informeaza DailyBusiness.ro.
Cesiro a reusit, in timp, sa combata concurenta venita din China, dar si din partea altor producatori europeni. "Cu Tesco lucram de anul trecut. Le livram cam 15-16% din productie. Catre Carrefour livram, de asemenea, de 3-4 ani, fiind unul dintre cei mai mari clienti ai nostri. Trimitem marfa in diverse locatii unde aceste companii isi au depozitele", spune Aurelian Voia, directorul Cesiro, citat de economica.net.
Domnul Voia spune ca secretul succesului sta in faptul ca firma a reusit sa se faca cunoscuta prin participarea la targuri de profil. Astfel a reusit sa atraga atentia si suedezilor de la Ikea care au devenit clienti fideli.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro