O afacere placata cu aur

4 octombrie 2006

Business-ul in sistem de franciza, Goldess, este deja cunoscut prin serviciile profesionale de placat cu metale pretioase: aur, argint, platina si rodiu. In prezent, echipa Goldess urmareste externalizarea serviciilor sale la nivel national. Viitorii parteneri francizati vor beneficia de exclusivitate teritoriala, zona selectionata si asistenta in "deprinderea" tehnicii de innobilare ... cu metale pretioase a diferitelor suprafete metalice.
 
Daca vrei sa devii partener Goldess, ai nevoie de o investitie totala initiala de aproximativ 10.500 de euro, din care taxa de intrare in reteaua de franciza reprezinta 3.000 de euro. Tot in categoria costurilor de start-up sunt incluse costurile echipamentelor si utilajelor necesare pentru operarea afacerii (echipamente de placat cu aur, inclusiv solutiile aferente procesului de placare).
 
Pentru a deschide o unitate Goldess ai nevoie de o locatie semicentrala si o suprafata de circa 40 mp. Unitatea este divizata in doua incaperi: una de primire a clientilor, cealalta reprezentand atelierul de lucru. Calitatea serviciilor este garantata de o buna cunoastere a tehnicii de innobilare si placare cu metale pretioase, fie a suprafatelor selectionate, fie a unei parti delimitate ale acestora. Se foloseste cel mai pur aur existent, care dovedeste rezistenta mare la uzura. In prezent, activitatea echipei Goldess se desfasoara prin doua unitati proprii localizate in orasele Iasi si Bacau. Mai multe detalii despre acest concept si operarea lui in sistem de franciza puteti obtine de la compania CHR Consulting.

Nicoleta Margineanu
[email protected]

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro