iPhone 3G va ajuta la dezvoltarea tehnologiei 3G şi se va cumpăra la fel de bine ca şi predecesorul său 2G, în principal de utilizatorul obişnuit de telefonie mobilă, indiferent de preţul la care va sosi pe piaţă, a declarat pentru NewsIn, redactorul şef adjunct PC Magazine România, Cristian Lăcraru
"Acum, 3G-ul e înţeles în cea mai mare parte drept video telefonie. Nu că nu ar fi aşa, dar departe gândul de dezvoltare a 3G pentru aşa ceva. Această idee predomină în rândul consumatorilor obişnuiţi. Nu se aplică însă şi oamenilor de afaceri. Cred însă că iPhone se va vinde în principal către consumatorul de rând, indiferent de preţul la care va sosi pe piaţă", a declarat pentru NewsIn, redactor-şef adjunct şi directorul laboratorului de test PC Magazine România, Cristian Lăcraru.
Potrivit specialiştilor, iPhone poate contribui la dezvoltarea 3G, dar mai ales a conţinutului ce poate fi accesat cu 3G, în condiţiile în care România a avut şi are un ritm foarte bun de absorbţie a tehnologiei. Astfel, "un echipament în plus, mult diferit de ce se află acum pe piaţă, cu design şi funcţionalităţi absolut interesante, poate schimba puţin din percepţia 3G-ului şi poate contribui la o dezvoltare într-o nouă direcţie a acestuia. Creşterea vitezelor de manipulare a datelor şi educarea şi informarea consumatorilor vor dezvolta aplicaţii noi, dar mai ales conţinut. Iar direcţia corectă este către servicii. Conţinutul se va dezvolta mult iar echipamentele cu ecrane mari şi funcţionalităţi extinse, aşa cum este iPhone, vor aduce unealta în mâna consumatorului devorator de conţinut", consideră Lăcraru.
Cu toate acestea, iPhone, noua variantă, nu este lipsit de unele probleme.
Potrivit informatiilor publicate pe site-ul de specialitate iLounge.com, în urma rapoartelor din ultima săptămâna de apariţie a unor fisuri la carcasa din plastic a iphone-ului 3G, a rezultat faptul că unele ecrane iPhone 3G sunt sensibile la intruziunea de praf şi murdărie, de crearea de puncte care sunt lipite de sub sticla de pe faţa telefonului. Potrivit mai multor cititori într-un forum de postare al unui site de specialitate, problema ar putea fi legată de un sigiliu din jurul ecranului, care permite, din cauza decalajului între ecran şi ramă, infiltrarea de particule mici de praf în interiorul dispozitivului. Un editor al site-ului a confirmat că există o problemă de intruziune de praf în telefon, postând şi o fotografie pentru a-i întări afirmaţiile. Potrivit articolului, este posibil ca problema să se agraveze în timp şi ar putea conduce la mai multe probleme semnificative şi daune, acesta recomandând reurnarea oricăror unităţi cu această problemă, la Apple, pentru înlocuire.
De asemenea, din ce în ce mai mulţi utilizatori au început să reclame probleme la display-ul iPhone-ului, pe motiv că pixelii, în zone aleatorii ale ecranului, sunt nefuncţionali. Fiecare astfel de aparat returnat a fost înlocuit cu un iPhone nou, Apple fiind foarte receptiv la astfel de probleme, în ciuda faptului că în contractul de cumpărare nu există o clauză de funcţionalitate de 100% a pixelilor. Problema este denumită mai comun Dead Pixel.
"S-a vorbit destul de mult şi despre probleme pe care le-a avut până acum iPhone. S-a vorbit deoarece este un element interesant în evoluţia tehnologiei şi telefoniei. Atât timp cât producătorul rezolvă problemele apărute pe moment clientului, eu, ca simplu consumator de tehnologie, sunt mulţumit. Important este să nu am timpi morţi foarte mari şi în acelaşi timp important să văd din partea producătorului implicare. Dacă el e receptiv la probleme (este normal ca un produs nou, aflat la prima versiune, să vină şi cu ceva probleme care au scăpat echipelor de testare), următoarele versiuni ar trebui să fie mai stabile şi să elimine bug-urile. Şi cu siguranţă aşa va fi", a adăugat Lăcraru.
În România, Orange va aduce noul iPhone 3G pe data de 22 august, aparatul îmbinând toate caracteristicile iPhone şi capabilităţile reţelei 3G, se arată într-un comunicat de presă, transmis de compania de telefonie mobilă.
NewsIn
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro