Preţul petrolului a atins luni un nou maxim istoric, depăşind nivelul de 117 dolari pe baril, în contextul temerilor privind întreruperea livrărilor de către unii producători importanţi şi al comentariilor OPEC, care subliniază că nu este necesară o majorare a producţiei pe piaţă, transmite Reuters.
La ora 08:45 GMT, preţul petrolului destinat pieţei americane era cotat în urcare cu 43 de cenţi, la 117,12 dolari pe baril, după ce anterior a atins un maxim de 117,4 dolari pe baril.
Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa londoneză, a urcat totodată la un maxim istoric de 114,65 dolari pe baril, revenind ulterior la 114,37 dolari pe baril.
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) consideră că nu este necesară o suplimentare a livrărilor de ţiţei pentru a contracara majorarea preţurilor la petrol, potrivit preşedintelui organizaţiei, Chakib Khelil.
"Nu cred că o producţie mai mare ar duce la reducerea cotaţiei. Raportul dintre cerere şi ofertă este echilibrat", a spus Khelil, care este şi ministru al Energiei şi Minelor în Algeria.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro