Nota de plata de la restaurant, platita cu telefonul, in UE

1 iulie 2008

Operatorii de telefonie şi băncile din Uniunea Europeană (UE) vor coopera pentru a permite consumatorilor să achite alimentele, notele de plată de la restaurant şi alte facturi prin intermediul telefoanelor mobile. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu al UE menit să intensifice concurenţa şi să extindă modalităţile prin care consumatorii pot plăti bunurile şi serviciile.

 

De asemenea, operatorii de telefonie, care se confruntă cu presiuni în sensul scăderii unor tarife ca urmare a reglementărilor europene, caută o nouă sursă de venituri.
Asociaţia GSM, care reprezintă industria de telefonie mobilă, având membri precum Vodafone, s-a aliat cu Consiliul European pentru Plăţi, o organizaţie care reprezintă 8.000 de bănci din Europa.

Un număr de şapte operatori de telefonie testează plăţile efectuate prin intermediul mobilelor şi alţi şapte intenţionează să le încerce în curând.

"Intensificarea concurenţei pe piaţa serviciilor de plată a fost scopul meu şi acorduri precum acestea arată posibilităţile noilor tehnologii şi modalităţile inovative în această privinţă", a declarat comisarul european pentru Piaţa Internă, Charlie McCreevy.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro