O discutie cu presedintele celei mai mari banci din Romania despre evolutia dobanzilor la credite si directiile de dezvoltare ale Bancii Comerciale Romane in 2007.
Domnule presedinte Nicolae Danila, care este segmentul de piata pe care mizeaza BCR?
BCR are in momentul de fata 4 segmente principale de piata pe care isi dezvolta strategia. Un prim segment de clienti cuprinde intreprinderile mari, strategice, inclusiv multinationalele. Alte doua segmente sunt IMM-urile si apoi zona de retail. Pe segmentul activitatii de retail apreciem ca atat creditul de consum cat si creditul ipotecar se vor dezvolta in continuare, cu mentiunea ca in perioada urmatoare, in cazul bancilor, creditul ipotecar va creste mai rapid decat creditul de consum. Al patrulea segment se refera la comunitatile locale, municipii. Deci toate cele patru segmente au locul lor in strategia noastra si toate vor avea parte de activitate, produse, solutii - si vor creste ca pondere in portofoliul nostru de afaceri.
Cati clienti aveti in prezent?
BCR are aproape 5 milioane de clienti, atat corporatii, cat si persoane fizice. Ponderea prioritara o au persoanele fizice, bineinteles. Clientii persoane juridice sunt aproximativ 350.000.
Care sunt directiile de dezvoltare ale BCR pentru 2007?
Cu siguranta, preocuparea noastra principala si continua este aceea de a gasi solutii pentru indeplinirea cerintelor clientilor, pentru a imbunatati calitatea serviciilor. Pe masura dezvoltarii pietei romanesti si a legislatiei vom aduce pe piata noi produse, noi servicii, inclusiv cele legate de partea de leasing, de piata de capital sau de fonduri mutuale, astfel incat clientul care vine la BCR va gasi toate produsele de finantare sau solutii optime pentru business-ul lor.
Cum vedeti evolutia dobanzilor la credite dupa integrarea in Uniunea Europeana?
Trebuie sa facem o distinctie intre dobanzile la moneda locala si dobanzile la creditele in valuta. Dobanzile la creditele in valuta vor urma, bineinteles daca au la baza dobanda LIBOR la dolar sau EURIBOR la euro, trendul dobanzilor la aceste doua valute. Daca observam moneda locala, avem de-a face cu tendintele din economia nationala, cu cresterea economica, cu inflatia, cu politica BNR, cu politica fiscala etc. Toate acestea la un loc vor impune o anumita atitudine din partea bancilor. Ma refer la cadrul legal si la regulamente. Putem mentiona aici politica actuala a Bancii Nationale referitoare la rezervele minime obligatorii, la dobanzile de sterilizare etc., care isi pun amprenta asupra intregii activitati bancare. Astfel, trendul va fi ca dobanzile la leu sa scada, intr-o perioada medie si lunga. Astfel vom asista si la scaderea marjelor intre dobanzile la depozite si la credite.
Credeti ca dupa integrare BCR va pierde o parte din clienti, avand in vedere ca acestia se vor orienta catre bancile din strainatate?
Nu. BCR este si va ramane in special o banca puternic orientata spre piata locala, spre clientii din Romania. Cu siguranta, noua fata a bancii dupa privatizarea cu Erste, la care se adauga eforturile si strategia noastra vor face sa creasca loialitatea clientilor fata de banca. BCR se situeaza de multi ani intre primele 3 cele mai puternice branduri romanesti. Acest lucru este important pentru noi. Pe de o parte ne da siguranta ca numele BCR va fi cautat de clienti, dar in acelasi timp este si o mare provocare pentru noi fiindca trebuie sa ne mentinem calitatea serviciilor, atitudinea, precum si solutiile la nivelul cerut de piata. Clientii devin tot mai sofisticati, tot mai insistenti, si au cerinte tot mai complexe.
NIcoleta Margineanu
[email protected]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro